Marcel Brîndză

Marcel Brîndză (1868–1934) a fost botanist și profesor de științe naturale, specializat în studiul mixomicetelor și al altor grupe de organisme criptogamice. Născut la Iași în 1868, era fiul profesorului Alexandru Brandia și nepotul botanistului și academicianului Dimitrie Brândză (1846–1895), înmormântat în Cimitirul Bellu la Figura 52, locul 6. Și-a continuat studiile în Franța, unde a fost elevul botanistului Gaston Bonnier și și-a obținut doctoratul la Sorbona. Revenit în România în 1892, a predat la mai multe instituții de învățământ, între care liceele Matei Basarab, Sfântul Sava, Gheorghe Lazăr și Cantemir, precum și la Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău.

Ulterior, a predat la Facultatea de Farmacie din București, unde a susținut cursuri de specialitate și sistematică vegetală. Cercetările sale asupra mixomicetelor au fost apreciate și în publicații științifice străine. A lucrat la o amplă floră ilustrată a României, rămasă nepublicată integral la moartea sa. Un ierbar de gasteromicete constituit de el a fost predat Institutului Botanic. În noiembrie 1926, presa consemna numirea sa ca profesor conservator al colecțiilor de criptogame ale Institutului Botanic din București.

A încetat din viață la 30 martie 1934, ora 16:00, la București. În repertoriile funerare ale Cimitirului Bellu întocmite de George Bezviconi („Necropola Capitalei”, 1972) și Gheorghe Sărău („Dicționar de persoane înmormântate în Cimitirul Șerban Vodă – Bellu «Clasic»”, 2024), Marcel Brîndză este înregistrat la poziția Figura 17, locul 15. Numele său nu apare în transcrierea inscripției monumentului asociat acestei poziții (cavoul familiei Văcărescu), iar sursele consultate nu precizează relația sa cu locul de veci sau cu familia respectivă.