Luigi Cazzavillan

Luigi Cazzavillan a fost jurnalistul italian care a transformat presa românească la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prin fondarea ziarului „Universul" în 1884, a introdus modelul cotidianului popular — accesibil, rapid și ieftin — care a schimbat pentru totdeauna relația dintre ziar și marele public din România.

S-a născut în 1852 la Arzignano, în provincia Vicenza din nordul Italiei. În tinerețe a luat parte la luptele pentru unificarea Italiei, înrolându-se ca voluntar în Legiunea Italiană care lupta sub comanda lui Giuseppe Garibaldi. A participat și în armata franceză. Această formare militară și jurnalistică timpurie i-a marcat întreaga carieră: privea lumea cu ochii unui martor direct, nu ai unui comentator de cabinet.

În 1877, a ajuns în România ca corespondent de război pentru mai multe publicații italiene, pentru a documenta Războiul de Independență. Prezența la front l-a pus față în față cu aspirațiile românești, cu care a simpatizat profund. La încheierea războiului, Cazzavillan nu s-a mai întors în Italia. S-a stabilit definitiv la București, începând o nouă viață într-un oraș în plină expansiune.

Primii ani au fost dificili. A desfășurat activități diverse pentru a se întreține, iar cariera publicistică a început modest — în 1881 a fondat „Fraternitatea italo-română", o publicație bilingvă pentru comunitatea italiană din București, apărută până în 1885. Paralel, a explorat afacerile comerciale: la sediul redacției a deschis prăvălii cu parfumuri, medicamente și articole diverse. Constantin Bacalbașa povestea amuzat cum Cazzavillan aducea din Italia „hapuri de catramină" — pastile împotriva tusei atât de populare, încât proprietarul a angajat un medic propriu, botezat imediat de public „Doctorul Catramină".

Marea sa realizare a venit la 20 august 1884, când a scos primul număr al ziarului „Universul". Prețul de 5 bani — de cinci ori mai mic decât al ziarelor existente — a fost lovitura care a schimbat totul. Ziarul se vindea în stații de tramvai, la colțuri de stradă, în cartierele de periferie. Bacalbașa îi recunoaște meritul explicit: „Lui Luigi Cazzavillan îi datorăm ieftinirea ziarului și, prin urmare, răspândirea lui. De la Luigi Cazzavillan au început marile tiraje ale ziarelor, Luigi Cazzavillan a introdus cea dintâi mașină rotativă pentru mărirea tragerii."

„Universul" nu era un ziar politic sau pretențios — era un ziar popular, cu știri diverse, reclame și rubrici accesibile. Faptul că Cazzavillan era cetățean italian l-a ferit de angajamentele partizane. Când i s-a oferit cetățenia română, a refuzat-o. Prin această neutralitate asumată, „Universul" a câștigat un public larg și fidel, devenind în scurt timp cel mai citit cotidian din România. Pe lângă „Universul", a mai fondat „Ziarul ilustrat al călătoriilor" (1884), „Tesaurul familiei" (1885) și „Trebuinciosul la orice fel de persoane" (1891).

A ctitorit Palatul Școlii Italiene din București — o instituție educațională pentru comunitatea italiană, clădire care nu mai există astăzi. A obținut autorizația de construcție pentru un palat propriu pe strada care îi va purta numele, lucrările debutând în 1901 și finalizate în 1911, după moartea sa — o bijuterie eclectică în stil venetian, cu parter clasicist și etaj gotic-bizantin.

În 1903, cu puțin timp înainte de moarte, a inițiat ridicarea unui monument-fântână în scuarul din apropierea vilei sale. Sculptorul Filip Marin a realizat bustul din bronz al ziaristului, pe o coloană din piatră de Dobrogea cu inscripția „LABOR". Plăci de bronz poartă inscripțiile „Patriot activ și binefăcător" și „Pentru slăvirea faptelor bune". Monumentul a fost menționat de Frédéric Damé în „Bucureștiul în 1906" drept unul dintre reperele notabile ale orașului.

Luigi Cazzavillan a murit la 11 decembrie 1903 (stil vechi; 6 ianuarie 1904 stil nou) la București și a fost înhumat la Cimitirul Bellu, figura 44, locul 1. Conducerea ziarului a fost preluată de soția sa, Teodora Cazzavillan. Ziarul „Universul" a continuat să apară până în 1953, când a fost desființat de regimul comunist. Strada Luigi Cazzavillan și scuarul omonim din centrul Bucureștiului — lângă Parcul Cișmigiu — îi păstrează numele viu în memoria orașului pe care l-a ales ca patrie.