Barbu Bellu

Barbu Bellu (n. 27 martie/8 aprilie 1825, București – d. 27 iulie/8 august 1900, București) a fost un om politic român din secolul al XIX-lea, de origine aromână, cunoscut mai ales ca donator al terenului pe care a fost înființat Cimitirul Bellu din București.

Familia Bellu era de origine aromână, venită din localitatea Pella, din Macedonia (azi în Grecia); unele surse leagă istoria familiei de Moscopole. Anastase Hâciu (1930) contestă însă localitatea Pella, considerând că familia provine mai degrabă din Furca (Furceat).

Familia: Barbu Bellu era fiul logofătului Alexandru Bellu și al Irinei Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu și strănepoata lui Ienăchiță Văcărescu). Unchiul său, Costache (Constantin) Bellu, a fost primul care a venit în țară; a făcut carieră la Banca Hagi Moscu și a fost bancher la Viena; serviciile aduse Imperiului au condus la înnobilarea sa, în 1817. Neavând urmași direcți, moștenitori i-au fost copiii fratelui său, Ștefan Bellu (n. 9/21 martie 1767, Pella – d. 6/18 mai 1833, București), care a fost de asemenea Baron.

Cariera: A terminat studiile la Atena. În 1850 a intrat în magistratură, ajungând rapid membru al Înaltei Curți de Justiție. În 1859, ca membru al Adunării Deputaților, a luat parte activă la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Munteniei. A fost Ministru de Instrucțiune Publică în 1862, sub președinția lui Barbu Catargiu, demisionând după asasinarea primului ministru. A revenit ca ministru de Justiție în 1863, dar după câteva luni s-a retras cu totul din viața publică.

Donarea terenului pentru Cimitirul Bellu: Barbu Bellu a donat o bună parte a terenului pe care se află în prezent Cimitirul Bellu, către Sfatul Orășenesc București, la solicitarea primarului C.A. Rosetti. Altă parte a terenului aparținea Mânăstirii Văcărești. Acordul Mitropoliei a fost obținut în 1852, iar lucrările de amenajare au început în 1853, după planurile întocmite de arhitectul Alexandru Orescu pentru o capelă, o sală pentru morți și o clădire pentru preoți. Construirea capelei a întârziat din cauza Războiului din Crimeea, abia în 1855 fiind încheiat un contract cu pictorul Constantin Lecca pentru zugrăvirea interiorului. Cimitirul a început să funcționeze la 21 septembrie/3 octombrie 1858.

În 1866, Barbu Bellu a obținut reconfirmarea titlului de baron pentru întreaga familie.