Mircea Zorileanu

Mircea Zorileanu (n. 14 octombrie 1883, București – d. 10 februarie 1919, Genova, Italia) a fost un ofițer și unul dintre pionierii aviației române, supranumit „Maestrul" de contemporani.

Familia și tinerețea

Mircea era al treilea copil al maiorului medic Nicolae Zorileanu (1848-1921), ajuns general de brigadă, originar din cătunul Zorila, comuna Broșteni, județul Mehedinți, și al Eufrosinei (născută Popescu). Tatăl, fiu de țăran ajuns medic militar reputat, a fost decorat cu Steaua României, Coroana României, Crucea trecerii Dunării și Virtutea Militară de aur. A fost director al Institutului Sanitar Militar (1897) și general de brigadă (1909). Este considerat întemeietorul medical al stațiunilor balneare Govora, Călimănești, Căciulata și Olănești.

Mircea și-a început studiile gimnaziale la „Enăchiță Văcărescu" din Târgoviște (1894-1896), continuând la gimnaziul „Cantemir Vodă" din București. A urmat apoi Liceul Militar din Craiova, pe care l-a absolvit printre primii, demonstrând perseverență și pregătire solidă.

Cariera militară

A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie, specialitatea cavalerie. Îndemânarea, stăpânirea de sine și atașamentul față de cal l-au ajutat să-și însușească arta echitației. A fost avansat sublocotenent în 1905, repartizat la Regimentul 1 Roșiori din Galați. În 1909 a fost mutat la Divizionul de Cavalerie Dobrogea, cu garnizoana la Tulcea.

În urma unui accident de călărie în 1910, a fost declarat inapt pentru cavalerie, ceea ce l-a determinat să se orienteze spre aviație.

Aviația — primii pași

Zorileanu a plecat în Franța, înscriindu-se la renumita școală de pilotaj de la Mourmelon-le-Grand (12 noiembrie 1910 – 13 februarie 1911), dar nu a obținut brevetul acolo. Reîntors în țară, la solicitarea lui George Bibescu, Ministerul de Război l-a detașat la școala de pilotaj a acestuia, în calitate de instructor de zbor.

La 5 iulie 1911 (unele surse: 15 iulie), în fața unei comisii militare, executând un zbor cu monoplanul Blériot, a obținut brevetul de pilot aviator. Există o contradicție între surse: unele îl consideră primul pilot brevetat în România, altele îl numesc al doilea, după Ștefan Protopopescu. A fost decorat cu Virtutea Militară la 22 octombrie 1911, pentru măiestria sa ca pilot.

Realizări aviatice

În toamna lui 1911, a participat la manevrele militare din Moldova, executând recunoașteri aeriene și transmițând ordine pe calea aerului. La 6 octombrie 1911, împreună cu lt. Nicolae Capșa, a executat primul raid aerian pe ruta București-Ploiești, urcând până la 1.000 m (record de înălțime pentru aviația română). La 29 octombrie 1911, a executat un raid până la Târgoviște.

În iulie 1912, Zorileanu și Capșa au fost detașați la Băneasa, la nou-înființata școală de pilotaj a Ligii Naționale Aeriene. Printre elevii săi s-a numărat Elena Caragiani, prima femeie din România brevetată pilot (în Franța, unde brevetarea i-a fost refuzată în țară).

Zorileanu nu s-a limitat la instrucție: a participat la demonstrații, mitinguri aeriene și raiduri, popularizând aviația. A fost inovator al tehnicii de luptă prin montarea în premieră pe un aparat de zbor a unei mitraliere, cu care a efectuat trageri — o premieră mondială.

Primul Război Mondial

La intrarea României în război (15 august 1916), căpitanul Zorileanu a primit comanda unei escadrile de recunoaștere și bombardament. A acționat mai întâi în Oltenia, executând zboruri de observare peste Dunăre. Grupul 1 aeronautic a fost mutat la Tecuci, apoi la Onești (primăvara 1917).

A executat numeroase misiuni pentru Armata a 2-a română, decolând în orice condiții, ziua sau noaptea. O misiune ilustrativă: noaptea de 12-13 iunie 1917, cu lt. Ștefan Sănătescu ca observator, a trecut în zbor Carpații la peste 1.500 m, identificând și bombardând Fabrica Covasna, gara Brașov și instalații petroliere vitale pentru inamic. A fost însoțit în alte misiuni de Constantin Gonța, recunoscut pentru precizia fotografiilor aeriene.

Activitate publicistică

Fire poetică, Zorileanu a scris articole în presa vremii și în „Revista Automobilă". A publicat trei lucrări:

• „Pentru Carpații noștri" (1916, București, sub pseudonimul Meșterul Manole) — impresii, informații și reflecții despre aviație
• „Pe urmele libertății" (1917, Piatra Neamț, în colaborare cu Marcel Drăgușanu)
• „Ion Pripitu, poștaș aerian" (1918, Iași) — avansează ideea folosirii aviației în scopuri civile

Sfârșitul

Cu sănătatea zdruncinată (tuberculoză), avansat maior, a plecat în toamna lui 1918 în Elveția (Arosa) pentru tratament, dar lipsa de fonduri l-a determinat să suspende tratamentul după două luni. În ianuarie 1919 a ajuns la Genova, Italia, fără acte și fără mijloace. S-a internat la spital, dar boala s-a agravat. A murit la 10 februarie 1919, departe de țară.

Doamna Zoe Gârbea Tomellini, o româncă stabilită la Genova, l-a îngrijit în ultimele zile. A povestit în 1928 jurnalistului Mihail Negru că l-a găsit „într-un hal de plâns: cu mantaua și uniforma prăpădite, slab peste fire, tuberculos în ultimul grad și cu coastele și picioarele rupte și încă nevindecate".

A fost incinerat la cimitirul din Genova, ceremonia primind onorul pilotului italian Mario Stoppani, care a efectuat un zbor de onoare cu un aparat Ansaldo S.V.A. Urna cu cenușă a fost adusă în țară și depusă în soclul Monumentului Aerului din Piața Quito, București. Bezviconi (1972, pag. 290) confirmă: „urna aviatorului se află în monumentul său din str. Paris" (actuala Piața Quito, la confluența străzilor Paris, Praga și Varșovia). Monumentul, confecționat din piatră, fier și bronz, opera sculptorului Emil Ludovic Gové, a fost amplasat în 1937 la inițiativa Aeroclubului Regal al României (LMI: B-III-m-B-20026).

La Cimitirul Bellu (fig. 46, loc. 2) se află un monument funerar al familiei Zorileanu — nu mormântul individual al lui Mircea, ci un monument de familie pe care, în partea de sus, stânga, se află fotografia sa printre alte fotografii ale familiei. [Sursă: Bezviconi, Necropola Capitalei (1972), pag. 290; v. și Ciorca]

Moștenire

Numele său a fost dat unor străzi din București și filialelor teritoriale ale Aeroclubului României (Ghimbav, Sânpetru-Brașov). Monumentul Aerului din Piața Quito, cu patru vulturi din bronz aurit ținând globul pământesc, poartă inscripția: „Avem și noi oceanul nostru. Zorileanu".