Henrieta Delavrancea-Gibory

< p > Henrieta Delavrancea-Gibory (cunoscută și sub numele de Riri Delavrancea) a fost una dintre primele femei arhitect din România, aducând o contribuție esențială la modernismul interbelic. Fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea și a Mariei Lupașcu, Henrieta a crescut într-un mediu cultural efervescent, fiind sora pianistei Cella Delavrancea și a scriitoarei Ștefana Velisar Teodoreanu.

S-a înscris la Școala Superioară de Arhitectură din București în 1913, dar studiile i-au fost întrerupte de Primul Război Mondial, perioadă în care a servit ca soră de caritate la un spital de campanie. A absolvit în 1926 (sau 1927, conform unor surse), devenind una dintre puținele femei cu diplomă de arhitect în epocă. Stilul său este caracterizat de o îmbinare între funcționalismul modern și elementele tradiționale locale, o estetică pe care a perfecționat-o în mod special la Balcic.

Cariera sa a fost marcată de colaborări importante și de proiectarea unor vile emblematice pe litoralul Mării Negre, unde a reușit să armonizeze volumele arhitecturale cu relieful stâncos. A fost căsătorită cu diplomatul francez Émile Gibory. După cel de-al Doilea Război Mondial, a lucrat în cadrul institutelor de proiectare de stat, ocupându-se de modernizarea unor instituții medicale și de sănătate publică din București.

Înmormântată la Cimitirul Bellu, fig. 47.

Sursă: Wikipedia RO.