Monumentul funerar Ienachiță Văcărescu
Bellu · arhivă digitală
Click pentru ecran complet · scroll pentru zoom
Loc de veci

Monumentul funerar Ienachiță Văcărescu

Familia Văcărescu

Figura 17, loc. 15
1870
Karl Storck, sculptor
Cimitirul Bellu - Șerban Vodă

Ești în cimitir? Găsește mormântul

Fig. 17 · loc 15 — Cimitirul Bellu

Acest monument nu are încă coordonate GPS stocate — navigația și distanța nu sunt disponibile.

Persoane înmormântate

(12)
Ienăchiță Văcărescu

1740–1797 (inscripție: 1740–1800)

[Înscris pe monument] Înscris pe soclu: „Ianachiță Văcărescu / Născut 1740 Mort 1800 / Un om in veci memorabil...”. Vel ban, scriitor, poet, filolog și istoric. Sărău (2024, p. 301) îl consemnează la poziția 17–15, cu aducerea osemintelor de la Biserica Sf. Ioan cel Mare. Bezviconi (1972, p. 277) arată că anul 1800 de pe piatră este eronat, intervalul biografic documentat fiind 1740–1797.

IV

1792–1863

[Înscris pe monument] Înscris pe lespede sub forma: „Ioan Alexandru Văcărescu / Părintele poesiei rumane / Născut la 1792 / Încetat din viață la 1863 martie 3”. Poet; fiul lui Alecu Văcărescu (nu al lui Ienăchiță). Osemintele sale au fost reînhumate în cavoul familiei (Ciorca 2022, pp. 214–215; Sărău 2024, p. 301; Jianu 2022, vol. I, p. 293, vol. II, pp. 1155–1157).

EV
Elena Văcărescu

1864–1947 (deced. februarie 1947)

[Înscrisă pe monument] Înscrisă pe lespede: „Elena I. Văcărescu născ. 21 sept. 1864 deced. la Paris în febr. 1947”. Scriitoare și diplomată. Osemintele au fost aduse de la Paris în martie 1959 și înhumate în cavou la poziția 17–15 (Sărău 2024, p. 301). Inscripția menționează doar luna și anul (februarie 1947); data exactă de 17 februarie 1947 provine din dicționarele biografice generale.

Înhumat: martie 1959

IV
Ion Văcărescu (Ienachiță pe monument)

1839–1914

[Înscris pe monument] Înscris pe soclu: „Ianachiță Văcărescu / Născut la Bucuresci 1839 / Mort la Paris / 1 Iulie 1914”, menționat drept „strănepotul seu”. Consemnat de Gh. Sărău (2024, p. 301) sub numele Ion Văcărescu, diplomat, ministru plenipotențiar și prefect al Capitalei, asociat poziției 17–15. Relația dintre forma onomastică de pe monument și cea din repertorii rămâne de verificat documentar.

EV
Eufrosina Văcărescu (născută Fălcoianu)

1840–1933

[Înscrisă pe monument] Înscrisă pe soclu: „Eufrusina Văcărescu / Născută C. Falcoianu / Născută 1840–1933”. Soția lui Ion Văcărescu (Sărău 2024, p. 301). Persoană distinctă de Eufrosina Greceanu (născută Văcărescu).

Ecaterina Văcărescu (născută Cantacuzino Pașcanu)

1819 - 26 decembrie 1891

[Înscrisă pe monument] Înscrisă pe lespede: „Ecaterina Văcărescu / Născută Cantacuzino Pașcanu”. Membră a familiei consemnată pe lespedea funerară.

EG
Eufrosina Greceanu (născută Văcărescu)

1837–1870

Eufrosina Greceanu (1837–1870), născută Văcărescu, menționată de George Bezviconi (1972, p. 148) la figura 17, locul 15, și de Gheorghe Sărău (2024, p. 301), care o consemnează împreună cu fii săi Adolf și Alexandru Cantacuzino. Fiica lui Iancu Văcărescu și a Ecaterinei Cantacuzino-Pașcanu, sora lui Ioan Văcărescu și a lui Mihail Ion Văcărescu (Claymoor). Căsătorită cu Costache Greceanu, originar din Moldova; văduvă din 1861. A decedat la 27 ianuarie 1870, în mahalaua Sfânta Ecaterina, la vârsta de 32 de ani. A avut patru copii, documentați în articolul „Din tainele de familie ale Văcăreștilor” (Manuscriptum, 1978, nr. 2); Adolf și Alexandru au fost recunoscuți și legitimați de Adolf Cantacuzino, rentier din București, la Tribunalul Ilfov, la 23 mai 1868 — documentele atestă recunoașterea și legitimarea, fără a stabili explicit paternitatea biologică. Nu figurează pe monument. A nu se confunda cu Eufrosina Greceanu, soția lui Mihail (Mihalache) Pașcanu (Revista de Istorie, XXIV, 2013).

AC
Adolf Cantacuzino

1865–1880

Născut la 23 martie 1865, decedat în 1880. Recunoscut și legitimat de Adolf Cantacuzino (rentier din București, celibatar, domiciliat pe strada Mogoșoaiei nr. 46) la Tribunalul Ilfov, la 23 mai 1868. Menționat la figura 17, locul 15 de George Bezviconi (1972, p. 148) și Gheorghe Sărău (2024, p. 301). A nu se confunda cu Adolf Cantacuzino, rentierul care l-a recunoscut. Nu figurează pe monument.

AC
Alexandru Cantacuzino

1861–1880

Născut în Austria la 10 septembrie 1861, decedat în 1880. Recunoscut și legitimat de Adolf Cantacuzino la Tribunalul Ilfov, la 23 mai 1868. Menționat la figura 17, locul 15 de George Bezviconi (1972, p. 148) și Gheorghe Sărău (2024, p. 301). Nu figurează pe monument.

MB

1868–1934

[Persoană asociată locului de veci conform surselor] Botanist și profesor de științe naturale (1868–1934), conferențiar la Facultatea de Farmacie. Nepot al botanistului Dimitrie Brândză. Asociat documentar poziției 17–15 de Gh. Sărău (2024, p. 301) și G. Bezviconi (1972). Nu apare pe lespede sau soclu; natura relației cu familia Văcărescu nu este precizată în surse. Fișă dedicată: marcel-brindza.

Mihail Ion Văcărescu (Mișu Văcărescu / Claymoor)

1843–1903

[Persoană asociată locului de veci conform surselor] Ziarist monden și cronicar de epocă („Claymoor”). Asociat poziției 17–15 de Sărău (2024, p. 301), cu trimitere la Flori Jianu (2022, vol. I, pp. 292–295). Nu apare pe lespede sau soclu.

SP
Silvestru Penof

1786–1863

[Persoană asociată locului de veci conform surselor] Născut la Gabrovo, Bulgaria. Asociat poziției 17–15 de Sărău (2024, p. 301). Nu este înscris pe monument și nu este documentat ca membru de familie Văcărescu.

Heraldică pe monument

Ansamblu funerar (cruce pe soclu cu frontoane și sarcofag cu lespede)

Blazon al familiei Văcărescu pe trofee, sculptat pe soclul crucii

Medalioane și sculptură

Sculptură

Cruce memorială și soclu heraldic al familiei Văcărescu

AtribuireParțial confirmată
Cruce memorială și soclu heraldic al familiei Văcărescu
Bellu · arhivă digitală

Marius Aripel Voicu · Foto: Marius Aripel Voicu (2026)

Sculptor: Karl Storck
Data: 1870
Material: Marmură albă
Tehnică: sculptură în piatră / ronde-bosse și relief
Dimensiuni: înălțime: 250 cm

Inscripție

IANACHIȚĂ VĂCĂRESCU / NĂSCUT 1740 MORT 1800...

Cruce din marmură albă pe soclu paralelipipedic cu frontoane și blazonul familiei Văcărescu pe trofee; înălțime cruce: 250 cm. Nesemnat și nedatat fizic.

Surse

Adrian-Silvan Ionescu, „Repertoriul monumentelor Storck”, BCMI, 1995, nr. 1–2, 1995

Pagini/figuri: fișa nr. 11

Atribuire bibliografică realizată de Adrian-Silvan Ionescu în repertoriul Storck (BCMI 1995, fișa 11). Menționat în BCMI la 17/5, identic ca inscripție și morfologie cu monumentul de la 17/15.

Sculptură

Sarcofag cu lespede și îngeri

AtribuireParțial confirmată
Sculptor: Karl Storck
Data: 1870
Material: Marmură albă
Tehnică: altorelief și ronde-bosse
Dimensiuni: 208 × 107 × 68 cm

Sarcofag cu lespede ornamentată cu doi îngeri care țin o cruce, din marmură albă. Dimensiuni: 208 × 107 × 68 cm. Nesemnat și nedatat fizic.

Surse

Adrian-Silvan Ionescu, „Repertoriul monumentelor Storck”, BCMI, 1995, nr. 1–2, 1995

Pagini/figuri: fișa nr. 11

Atribuire bibliografică în repertoriul BCMI 1995, nr. 1–2, fișa nr. 11. Asimilat ansamblului funerar Văcărescu.

Notă informativă

Ansamblul funerar al familiei Văcărescu este amplasat în Cimitirul Bellu – Șerban Vodă, la figura 17, locul 15 (reper topografic consemnat în registrele cimitirului de Bezviconi 1972 și Sărău 2024).

Monumentul este descris în repertoriul monografic alcătuit de istoricul Adrian-Silvan Ionescu (BCMI, 1995, nr. 1–2, fișa nr. 11) ca fiind nesemnat și nedatat, fiindu-i atribuit sculptorului Karl Storck și datat bibliografic în jurul anului 1870. În repertoriul BCMI, poziția topografică a fost notată ca figura 17, locul 5; confruntarea textului inscripției transcrise în repertoriu cu monumentul din teren confirmă că este vorba despre același ansamblu sculptural, diferența de numerotare reprezentând o discrepanță între notația din repertoriul de artă și registrul parcelar oficial (17–15).

Ansamblul din marmură albă este format dintr-o cruce pe soclu paralelipipedic cu frontoane și blazon al familiei pe trofee (înălțime: 250 cm), alăturată unui sarcofag cu lespede ornamentată cu doi îngeri care țin o cruce (dimensiuni: 208 × 107 × 68 cm).

Locul de veci adăpostește osemintele unor cărturari și diplomați din familia Văcărescu, precum și persoane consemnate în registrele cimitirului ca fiind înhumate sau asociate acestei poziții funerare. Conform consemnărilor bibliografice, osemintele lui Ienăchiță Văcărescu au fost aduse de la Biserica Sf. Ioan cel Mare, poetul Iancu Văcărescu a fost reînhumat în cavou, iar osemintele diplomatei și scriitoarei Elena Văcărescu au fost repatriate de la Paris în martie 1959.

Monumente · inscripții & note

PrincipalAnsamblu funerar (cruce pe soclu cu frontoane și sarcofag cu lespede)Karl Storck· Sculptor
Monument: Ansamblu funerar (cruce pe soclu cu frontoane și sarcofag cu lespede)
Bellu · arhivă digitală

Marius Aripel Voicu · Foto: Marius Aripel Voicu (2026)

„IANACHIȚĂ VĂCĂRESCU / NĂSCUT 1740 MORT 1800 / UN OM IN VECI MEMORABIL GLORIA / NOBILILOR ȚĂRII SALE ROMÂNEȘTI / ONOAREA FAMILIEI SALE ȘI FALA / PATRIEI (FOTINO) / ȘI STRĂNEPOTUL SEU / IANACHIȚĂ VĂCĂRESCU / NĂSCUT LA BUCURESCI 1839 / MORT LA PARIS / 1 IULIE 1914 / EUFRUSINA VĂCĂRESCU / NĂSCUTĂ C. FALCOIANU / NĂSCUTĂ 1840–1933 // ELENA I. VĂCĂRESCU NĂSC. 21 SEPT. 1864 DECED. LA PARIS ÎN FEBR. 1947 / IOAN ALEXANDRU VĂCĂRESCU / PĂRINTELE POESIEI RUMANE / NĂSCUT LA 1792 / ÎNCETAT DIN VIAȚĂ LA 1863 MARTIE 3 / ECATERINA VĂCĂRESCU / NĂSCUTĂ CANTACUZINO PAȘCANU"

Descriere ansamblu: cruce pe soclu paralelipipedic cu frontoane și blazon al familiei pe trofee (înălțime: 250 cm), asociată cu un sarcofag cu lespede ornamentată cu doi îngeri care țin o cruce (dimensiuni: 208 × 107 × 68 cm). Monumentul este menționat în repertoriul BCMI ca nesemnat și nedatat; atribuirea către Karl Storck și datarea în 1870 sunt bibliografice (nu există an gravat pentru realizarea ansamblului). Deviza latină consemnată pe frontispiciu: „RERUM ATQUE CERTA ET UNA SALUS AMOR IN PATRIAM EST CELSISSIMA” (transcriere de verificat prin confruntare directă cu publicația originală). Notă topografică: BCMI notează 17/5, în timp ce Sărău și Bezviconi consemnează 17/15; identitatea fizică a monumentului este atestată de textul identic al inscripției.

Surse

Note de cercetare

Note de cercetare și contradicții:
- Localizarea topografică și raportul cu repertoriul BCMI: Repertoriul lui Adrian-Silvan Ionescu (BCMI 1995, fișa nr. 11) notează monumentul la figura 17, locul 5, în timp ce dicționarul lui Gheorghe Sărău (2024, p. 301) și inventarul lui George Bezviconi (1972, p. 277) localizează cavoul familiei Văcărescu la figura 17, locul 15. Confruntarea transcrierii inscripției din BCMI („IANACHIȚĂ VĂCĂRESCU / NĂSCUT 1740 MORT 1800...”) cu fotografiile recente ale monumentului atestă fără dubiu că este vorba despre același ansamblu fizic; mențiunea 17/5 reprezintă o particularitate de reperare în repertoriul BCMI, localizarea parcelară oficială rămânând 17/15.
- Data decesului lui Ienăchiță Văcărescu: Inscripția de pe monument indică anii 1740–1800 („MORT 1800”), în timp ce sursele biografice consacrate și corectarea documentară a lui George Bezviconi (1972, p. 277) fixează decesul în anul 1797. Inscripția este reprodusă fidel pe fișă, iar data canonică utilizată în datele biografice este 1740–1797.
- Decesul Elenei Văcărescu: Inscripția consemnează exclusiv luna și anul: „DECED. LA PARIS ÎN FEBR. 1947”. Pentru a respecta rigoarea fișei și a evita presupunerile fără trimitere bibliografică anexată, s-a menționat „februarie 1947”; ziua exactă (17 februarie 1947) provine din literatura enciclopedică și rămâne marcată ca atare. Osemintele au fost aduse de la Paris în martie 1959 (Sărău 2024, p. 301).
- Numele Ienachiță / Ion Văcărescu (1839–1914): Inscripția monumentului consemnează „IANACHIȚĂ VĂCĂRESCU / NĂSCUT LA BUCURESCI 1839 / MORT LA PARIS / 1 IULIE 1914”, indicat drept „strănepotul seu”. În dicționarul lui Gh. Sărău (2024, p. 301) persoana este înregistrată sub numele Ion Văcărescu, prefect al Capitalei și ministru plenipotențiar. Diferența dintre forma numelui de pe piatră și forma bibliografică rămâne consemnată spre verificare documentară suplimentară.
- Eufrosina Greceanu (1837–1870), născută Văcărescu: Este menționată de George Bezviconi (1972, p. 148) la figura 17, locul 15, și de Gheorghe Sărău (2024, p. 301), în contextul familiei Văcărescu și al lui Adolf și Alexandru Cantacuzino, consemnați în aceste repertorii ca fii ai săi. Mențiunea că Eufrosina și soțul său, Costache Greceanu, nu au avut copii privește căsătoria cu acesta: articolul „Din tainele de familie ale Văcăreștilor” (Manuscriptum, 1978, nr. 2) documentează patru copii ai Eufrosinei, din relația cu Adolf Cantacuzino (rentier din București, celibatar, domiciliat pe strada Mogoșoaiei nr. 46): Maria (7 octombrie 1862), Zoe (5 ianuarie 1864 – 13 iulie 1866), Adolf (23 martie 1865) și Alexandru (născut în Austria, 10 septembrie 1861). Adolf și Alexandru au fost recunoscuți și legitimați la Tribunalul Ilfov, la 23 mai 1868; documentele atestă recunoașterea și legitimarea, fără a stabili explicit paternitatea biologică. Văduvă din 1861, Eufrosina a decedat la 27 ianuarie 1870, în mahalaua Sfânta Ecaterina, la vârsta de 32 de ani. Prin naștere era fiica lui Iancu Văcărescu și a Ecaterinei Cantacuzino-Pașcanu, sora lui Ioan Văcărescu și a lui Mihail Ion Văcărescu (Mișu Văcărescu, cunoscut ca „Claymoor”), precum și a celorlalți copii ai poetului. Această Eufrosina Greceanu este distinctă de o altă persoană cu același nume, soția lui Mihail (Mihalache) Pașcanu, menționată în Revista de Istorie, serie nouă, XXIV, nr. 1–2 (2013), ca mamă a două fiice. Eufrosina Greceanu (1837–1870) nu figurează pe monument și rămâne distinctă de Eufrosina Văcărescu născută Fălcoianu (1840–1933).
- Persoanele asociate poziției 17–15: Fișa diferențiază explicit persoanele înscrise pe monument (Ienăchiță Văcărescu, Ioan Alexandru/Iancu Văcărescu, Elena Văcărescu, Ianachiță/Ion Văcărescu, Eufrusina Văcărescu născută Fălcoianu, Ecaterina Văcărescu născută Cantacuzino Pașcanu) de persoanele asociate locului de veci conform surselor bibliografice (Eufrosina Greceanu, Marcel Brîndză, Mihail Ion Văcărescu zis Claymoor, Silvestru Penof).
- Datarea și atribuirea monumentului: Atribuirea către sculptorul Karl Storck și datarea în jurul anului 1870 provin din repertoriul BCMI 1995, fișa specificând explicit că ansamblul funerar este nesemnat și nedatat. Anul 1870 nu este gravat pe piatră.
- Deviza latină: Deviza „RERUM ATQUE CERTA ET UNA SALUS AMOR IN PATRIAM EST CELSISSIMA” este consemnată cu statutul de transcriere ce necesită confruntare directă cu sursa primară.

Impresii (0)

Pentru a adăuga o impresie trebuie să fii .

Fii primul care lasa o impresie!

Credite vizuale

Fotografii: Marius Aripel Voicu

Informații rapide

  • Data adăugării:20.07.2026
  • Ultima actualizare:23.10.2026
  • Adăugat de:Administrator
  • Stare fișă:Publicată
  • Vizualizări:—

Bellu.

Arhivă digitală a personalităților înhumate la Cimitirul Bellu din București — un proiect dedicat memoriei și patrimoniului cultural românesc.

Calea Șerban Vodă 249, București

Notă: Acest site este un proiect independent de arhivă digitală și documentare istorică. Nu este situl oficial al Cimitirului Bellu și nu este afiliat administrației cimitirului. Pentru informații oficiale (program vizitare, administrare locuri, taxe), contactați direct administrația cimitirului.

© 2026 Cimitirul Bellu — Arhivă digitală. Toate drepturile rezervate.

Realizat cu grijă în București 🇷🇴