Grigore Gheorghe Cantacuzino

Grigore Gheorghe Cantacuzino (21 februarie 1873, București – 30 octombrie 1930, București) a fost jurist, politician conservator, deputat, senator, ministru și primar al Bucureștiului. A fost fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut în epocă sub numele de „Nababul", și fratele lui Mihail G. Cantacuzino, primar al Bucureștiului și ministru al Justiției.

A urmat studii în străinătate. Potrivit necrologului publicat în ziarul Dimineața la 31 octombrie 1930, a absolvit Școala Cadeților din Berlin, după care a continuat studiile la Paris, unde a obținut licența și doctoratul în drept. La întoarcerea în țară s-a orientat către problemele economice și către activitatea politică.

Activitate politică și diplomatică. În 1899 a intrat în viața politică, fiind ales deputat de Muscel din partea Partidului Conservator. S-a remarcat prin activitatea parlamentară și prin preocuparea pentru problemele economice și comerciale. În 1902 a condus delegația română care a negociat tratatul comercial cu Italia. A participat ulterior la mai multe delegații economice ale României în străinătate și la negocieri privind relațiile comerciale și financiare ale statului.

În 1905 a fost raportor al Camerei Deputaților pentru convenția comercială cu Germania. Academia Română îi atribuie, în Bibliografia Românească Modernă (pozițiile 9906–9915), mai multe discursuri parlamentare consacrate problemelor economice, comerciale și politice, precum și conferința „Ameliorarea stărei miceii proprietăți", susținută la Congresul Agrar din 15 decembrie 1902 și publicată în 1903. În 1907 a participat la negocierile comerciale cu Franța.

În 1906 a fondat ziarul și editura Minerva, proiect destinat răspândirii culturii și literaturii către un public cât mai larg. Publicația a avut și un rol politic; în timpul Primului Război Mondial, Minerva a susținut poziția României după intrarea în război.

Activitatea sa s-a împletit cu preocupările economice: a susținut dezvoltarea creditului rural și a înființat Banca Agrară din Slatina. A fost, de asemenea, implicat în Banca de Credit Social din București. În 1908 a fost ales președinte al organizației conservatoare din județul Olt.

Efor și primar al Bucureștiului. Între 1910 și 1914 a fost efor al Spitalelor Civile din București. A ocupat funcția de primar al Capitalei în perioada martie–decembrie 1913, fapt confirmat de Dimineața, nr. 8571 (31 octombrie 1930), și de evidența Primăriei Municipiului București (Galeria Primarilor Generali). Mandatul său a coincis cu moartea tatălui său, Gheorghe Grigore Cantacuzino, survenită tot în martie 1913.

Ministru și senator. În urma divizării Partidului Conservator s-a apropiat de gruparea condusă de Alexandru Marghiloman. În guvernul Marghiloman, format în 1918, a ocupat funcția de ministru al Industriei și Comerțului. După fuziunea Partidului Conservator-Progresist cu Partidul Poporului, a continuat activitatea politică în județul Olt, unde a fost ales senator și a ocupat funcția de vicepreședinte al Senatului. A devenit și membru al comitetului de direcție al Partidului Poporului.

Activitate economică. În ultimii ani ai vieții s-a dedicat în special activităților economice și financiare. A fondat societatea petrolieră Sospiro, destinată exploatării terenurilor petrolifere ale familiei Cantacuzino. De asemenea, a donat terenul din zona „La Șosea" pentru activitățile sportive, teren pe care a fost amenajat ulterior stadionul cunoscut ca Arcul de Triumf.

Viața familială. În 1899 s-a căsătorit cu Alexandrina Pallady. Cei doi au avut trei fii: Gheorghe, Constantin și Alexandru. Alexandrina Cantacuzino a devenit ulterior una dintre personalitățile importante ale mișcării feminine românești, fondatoare a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române.

Moartea. În ultimii ani ai vieții, Grigore G. Cantacuzino suferea de o boală gravă. Potrivit relatării publicate de Dimineața, în ultima lună de viață nu a mai părăsit locuința din Calea Victoriei, unde își petrecea timpul citind și scriind. A murit la 30 octombrie 1930, la vârsta de 57 de ani, în locuința sa din Calea Victoriei. Presa vremii a subliniat cultura sa occidentală, pregătirea juridică, preocupările economice și activitatea politică.

Înhumarea. A fost înhumat în mausoleul familiei Cantacuzino din Cimitirul Bellu, București, Figura 40, locul 30. Bezviconi îl consemnează în Necropola Capitalei (1972) la figura 40, locul 30, cu mențiunea „Grigore G., 1872–1930, inginer, ministru". Mausoleul îi reunește pe tatăl său Gheorghe Grigore Cantacuzino, pe fratele său Mihail G. Cantacuzino și pe alți membri ai familiei.

. Grigore G. Cantacuzino rămâne o figură reprezentativă pentru aristocrația politică și economică românească de la începutul secolului al XX-lea. Activitatea sa a cuprins politica, administrația Capitalei, diplomația comercială, finanțele, presa și industria. Terenul donat de el pentru sport stă la originea infrastructurii sportive din zona Arcului de Triumf din București.