Mihail Grigore Cantacuzino

Mihail Grigore Cantacuzino (6 aprilie 1867, București – 28 august 1928, Valea Oltului) a fost jurist, politician conservator, deputat, ministru al Justiției și primar al Bucureștiului. A fost fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut în epocă sub numele de „Nababul", și al Ecaterinei Cantacuzino, născută Băleanu.

A urmat studiile la București, apoi și-a continuat pregătirea la Paris, unde a studiat dreptul și a obținut doctoratul. La întoarcerea în țară a intrat pentru o perioadă în magistratură, după care s-a dedicat vieții politice. Această succesiune a studiilor, magistraturii și intrării în politică este menționată și în nota biografică publicată de ziarul Universul imediat după moartea sa, în septembrie 1928.

Activitate politică. Mihail G. Cantacuzino a aparținut inițial Partidului Conservator. A fost deputat și s-a remarcat prin activitatea parlamentară. Între 1904 și 1907 a ocupat funcția de primar al Bucureștiului. Sursele contemporane îi atribuie lucrări de modernizare urbană, între care amenajarea Pieței Bibescu-Vodă și îmbunătățirea legăturii dintre zona Filaretului și centrul Capitalei.

În decembrie 1910 a devenit ministru al Justiției în guvernul Petre P. Carp. A rămas în această funcție până în martie 1912. A continuat să conducă Ministerul Justiției în guvernul Titu Maiorescu, din martie 1912 până la sfârșitul anului 1913. În această perioadă s-a ocupat și de problemele organizării justiției în teritoriul Dobrogei de Sud, intrat în administrația României în urma celui de-al Doilea Război Balcanic din 1913.

În anii care au precedat intrarea României în Primul Război Mondial, Mihail Cantacuzino s-a apropiat de gruparea politică reprezentată de Nicolae Filipescu și Take Ionescu, care susținea intrarea României în război de partea Antantei și realizarea unirii cu teritoriile locuite de români. În timpul refugiului la Iași, a făcut parte din guvernul de colaborare națională condus de Ion I. C. Brătianu și a ocupat din nou portofoliul Justiției, până în ianuarie 1918.

După război, Mihail Cantacuzino s-a îndepărtat de vechea politică conservatoare și s-a apropiat de mișcarea național-țărănistă. A participat la constituirea Partidului Național-Țărănesc. La funeraliile sale din 1928, Iuliu Maniu l-a prezentat drept unul dintre oamenii care contribuiseră la constituirea și dezvoltarea noii formațiuni politice.

Viața familială. La 26 noiembrie 1898, Mihail Cantacuzino s-a căsătorit cu Maria Rosetti-Tescanu, cunoscută ulterior sub numele de Maruca Cantacuzino. Cei doi au avut doi copii: Alice și Constantin Cantacuzino, acesta din urmă devenind cunoscut ulterior ca aviatorul Constantin „Bâzu" Cantacuzino.

După moartea tatălui său, Gheorghe Grigore Cantacuzino, în 1913, Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei a trecut în proprietatea lui Mihail G. Cantacuzino și a soției sale, Maria. Palatul a devenit unul dintre locurile importante ale vieții mondene și culturale bucureștene. Mihail și Maruca Cantacuzino au organizat aici recepții și serate la care au participat personalități ale aristocrației și culturii române. După moartea lui Mihail Cantacuzino, Maruca s-a recăsătorit cu George Enescu, în 1937. Muzeul Național „George Enescu" confirmă succesiunea proprietății palatului și legătura acestuia cu familia Cantacuzino.

Moartea. Mihail G. Cantacuzino a murit la 28 august 1928, în urma unui accident de automobil produs pe Valea Oltului, în apropierea schitului Cornet. Relatarea publicată de Universul la 5 septembrie 1928 precizează că se afla într-o excursie cu automobilul, împreună cu doamna Columbeanu, domnișoara Gorjan și șoferul. În apropierea schitului Cornet, automobilul a întâlnit un car încărcat cu cherestea. În timpul manevrei de evitare, roțile din dreapta au ajuns pe porțiunea îngustă dintre car și albia Oltului. Vehiculul și-a pierdut echilibrul și s-a răsturnat. Șoferul a reușit să sară din automobil și a suferit răni ușoare. Doamna Columbeanu și domnișoara Gorjan au fost rănite. Mihail Cantacuzino a rămas prins sub automobil; o parte a caroseriei i-a lovit capul și i-a provocat fractura bazei craniului. Moartea a fost instantanee. Corpul a fost transportat la Călimănești și apoi la București. Rămășițele pământești au fost depuse în holul Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei, unde a fost amenajat un catafalc și s-a oficiat un serviciu religios.

• Sursa foto: Arcanum:Realitatea Ilustrată, 1928 (Anul 2, nr. 1-49)1928-09-08 / nr. 34

Funeraliile au reunit numeroase personalități ale vieții politice, administrative și militare. Printre cei prezenți s-au aflat Ion G. Duca, C. Angelescu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Mihalache, C. Xeni, Dumitrescu-Brăila, George Brătianu, Pan Halippa, George Tzigara-Samurcaș, Grigorie Filipescu, generalul Munteanu, Poklevsky-Koziel, colonelul Atanasescu, colonelul Drossu, Gh. Tăcu, Anibal Stoenescu (locțiitor de prefect al Poliției Capitalei), amiralul Coandă și generalul Moruzzi. Serviciul religios a fost oficiat de arhiereul Platon Ciosu. Au rostit discursuri C. Angelescu — în numele guvernului și al Partidului Național-Liberal —, Iuliu Maniu și Grigorie Filipescu. Discursurile sunt consemnate în ziarul Dreptatea, nr. 268, septembrie 1928, și constituie mărturii comemorative contemporane, nu evaluări istorice independente.

• Sursa foto: Arcanum:Adevěrul, septembrie 1928 (Anul 41, nr. 13711-13736)1928-09-04 / nr. 13714

Înhumarea. Mihail G. Cantacuzino a fost înhumat în cavoul familiei Cantacuzino din Cimitirul Bellu, București, Figura 40, locul 30. Mausoleul familial îi reunește pe membri ai familiei Cantacuzino din generații diferite, între care tatăl său Gheorghe Grigore Cantacuzino, mama sa Ecaterina Cantacuzino, născută Băleanu, și alți membri ai familiei.

Sursa: Arcanum Universul, septembrie 1928 (Anul 46, nr. 202-227)1928-09-05 / nr. 205

Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei, în care a locuit împreună cu Maruca, adăpostește astăzi Muzeul Național „George Enescu". Mihail G. Cantacuzino rămâne în istoria administrației orașului drept unul dintre primarii care au contribuit la modernizarea Capitalei la începutul secolului al XX-lea, iar fiul său Constantin „Bâzu" Cantacuzino a intrat în istoria aviației românești.