Matei Millo

Matei Millo (n. 25 noiembrie 1814, Stolniceni – d. 9 septembrie 1896, București) a fost un mare actor, dramaturg, regizor și director de teatru român, considerat una dintre figurile legendare ale scenei naționale. Născut într-o familie boierească, fiu al ispravnicului Vasile Millo și al Zamfirei, a sfidat convențiile sociale ale epocii pentru a-și urma pasiunea pentru actorie. Educat la Iași și ulterior la Paris, unde a intrat în contact cu marii actori ai scenei franceze, Millo a revenit în țară pentru a reforma teatrul românesc.

A introdus jocul realist, firesc, înlocuind stilul declamator exagerat și a creat o școală de declamație. Este recunoscut ca fiind unul dintre primii actori români care au consacrat travestiul pe scena românească, devenind celebru prin interpretarea personajelor Baba Hîrca și Cucoana Chirița. Prieten apropiat și colaborator al lui Vasile Alecsandri, a condus și a activat în principalele instituții teatrale din Iași și București, lăsând în urmă o moștenire culturală fundamentală pentru arta spectacolului în România.

Mihail Kogălniceanu amintește în 1868 că Millo era „boier mare" și că, după revenirea din străinătate, a refuzat o funcție în administrația domnească pentru a deveni actor. Această alegere a reprezentat o ruptură deliberată față de statutul său social și față de avantajele rangului boieresc, într-o epocă în care profesia teatrală nu era considerată compatibilă cu condiția boierească.

Și-a făcut primele studii acasă cu profesori particulari, învățând limbile greacă, franceză și germană, apoi a urmat pensionul lui Victor Cuenim (1833-1834) și Academia Mihăileană (1835-1836) din Iași, unde l-a avut profesor pe Gheorghe Asachi și unde a fost coleg cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. Pe 10 aprilie 1834 a debutat pe scenă, în „Serbare a păstorilor moldoveni" de Asachi, alături de Kogălniceanu, Alecsandri, Costache Negri și Al. Mavrocordat, cu ocazia serbării în onoarea generalului Kiseleff.

În 1840 a plecat la Paris pentru a studia economia politică și ingineria, dar pasiunea pentru teatru l-a determinat să joace roluri episodice la Teatrul Bobino și să ia lecții particulare. În această perioadă a observat direct activitatea unor mari actori ai scenei franceze — Frédérik Lemaître, Bouffé, Levassor, Ravel și alții —, experiență care i-a influențat concepția artistică. Din teatrul francez a preluat principii privind jocul realist și controlat, adaptarea actorului la personaj, folosirea precisă a gestului și expresiei, importanța decorului și a costumului, precum și rolul regiei în organizarea spectacolului.

Revenit în țară în 1845, fără diplomă de inginer, Millo a refuzat o carieră administrativă și a ales definitiv teatrul, spre revolta familiei sale. În aprilie 1846 a fost numit, alături de Nicolae Suțu, la conducerea teatrului din Iași, unde a înființat o „Școală declamatorie" pentru instruirea tinerilor actori. Pe 1 martie 1847 a avut loc debutul său ca actor profesionist la Teatrul de la Copou. În octombrie 1847, familia a organizat un scandal în timpul unui spectacol pentru a-l determina să renunțe la scenă; episodul l-a determinat, dimpotrivă, să se dedice cu și mai mare hotărâre teatrului.

În 1848, Millo a scris „Baba Hârca", feerie pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher. În 1851 a interpretat rolul principal, devenind astfel unul dintre primii actori români care au consacrat travestiul pe scena românească. Relația sa artistică cu Vasile Alecsandri a fost una dintre colaborările importante din istoria teatrului românesc. Conform studiului lui Andrei Nestorescu, Millo nu s-a limitat la interpretarea pieselor lui Alecsandri, ci a intervenit uneori asupra textelor și a creat propriile piese în maniera acestuia.

În 1870, Millo a creat „Paraponisitul pus în slujbă", o canțonetă comică concepută ca o continuare a „Paraponisitului" lui Alecsandri. Potrivit relatării lui I. L. Caragiale, Millo a anunțat spectacolul înainte de a scrie textul, apoi l-a dictat unui copist într-o singură noapte, de la ora nouă seara până dimineața. Reprezentația a avut un mare succes, sala fiind plină și publicul reacționând puternic. Această mărturie a lui Caragiale este documentată în studiul lui Andrei Nestorescu din revista Limbă și Literatură, 1982.

Millo a avut și o activitate de autor dramatic și adaptator. A creat sau adaptat texte precum „Urmarea Cucoanei Chiriței", „Paraponisitul pus în slujbă", „Chirița la expoziția de la Viena" și „Cucoana Chirița la carantină în vagoanele de la Vîrciorova". A tradus, de asemenea, din Molière („Bădăranul", „Burghezul gentilom"), Beaumarchais („Căsătoria lui Figaro") și alți autori francezi.

În 1870, trupa lui Matei Millo a întreprins un turneu în Transilvania. După reprezentații la Brașov, Sibiu și Orăștie, Millo a ajuns la Cluj în iulie 1870, unde trupa sa a primit permisiunea de a susține spectacole românești la teatrul din Cluj. Turneul a avut loc într-un context cultural dominat de instituțiile teatrale maghiare, iar acceptarea spectacolelor românești la Cluj reprezintă un episod important pentru circulația teatrului românesc în Transilvania.

În 1864-1866 a fost profesor de mimică și declamație la Conservatorul din București. În 1877 a devenit prim-societar al Societății Dramatice a Teatrului Național din București, unde a îndeplinit și funcția de director de scenă. În ultimii ani de viață, slăbit și bolnav, a făcut scurte călătorii la Napoli (1891) și Nisa (1895-1896). A decedat la București pe 9 septembrie 1896.

Prin activitatea sa, Millo a contribuit la schimbarea modului de interpretare scenică, la profesionalizarea actorului, la dezvoltarea regiei și la introducerea unor principii moderne privind decorul, costumul și construcția personajului, principii influențate de experiența teatrului francez.