Ion Mincu

Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focșani – d. 6 decembrie 1912, București) a fost arhitect, inginer, profesor universitar și deputat român, considerat fondatorul școlii de arhitectură neoromânești.

A studiat ingineria la București, apoi arhitectura la École des Beaux-Arts din Paris. Reîntors în țară cu o formație academică solidă, a dezvoltat un limbaj arhitectural propriu, bazat pe reinterpretarea elementelor tradiționale românești în forme moderne.

Clădiri reprezentative

• Casa Lahovary (1886, str. Ion Movilă) — lucrarea sa de referință
• Bufetul de la Șosea (Șoseaua Kiseleff)
• Școala Centrală de Fete
• Casa Monteoru
• Restaurarea Bisericii Stavropoleos

Activitate academică și publică

Ion Mincu a fost profesor și director al Școlii Superioare de Arhitectură din București, unde a influențat direct generații de arhitecți. A fost membru fondator și președinte al Societății Arhitecților Români și a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României.

Opera lui Ion Mincu în Cimitirul Bellu

Mincu a transferat limbajul arhitecturii neoromânești în arhitectura funerară, proiectând unele dintre cele mai importante cavouri și capele ale marilor familii boierești din Bellu. Această contribuție justifică prezența sa atât ca personalitate înhumată, cât și ca autor de monumente.

Mormântul

Mormântul lui Ion Mincu se află în figura 81, locul 12, într-un ansamblu cu troiță de lemn și lespede simplă, cu inscripție în stilul său grafic.

Cronologia monumentului:

• 1912 — decesul lui Ion Mincu
• 1920 — arhitectul State Baloșin și sculptorul C. M. Babić realizează troița inițială
• ulterior — troița se degradează
• 2012 — la centenar, monumentul este refăcut după proiectul arhitectului Mihail Caffe

Sursă: Muzeul Municipiului București, XXX, „Morminte ale arhitecților în Cimitirul Bellu", p. 371, lect. dr. arh. Andreea Pop.