Constantin Poroineanu

Constantin Poroineanu (n. 1843, Târgoviște – d. 15 septembrie 1908, Caracal) a fost un avocat român, mare proprietar de moșii în Romanați și filantrop, una dintre cele mai emblematice figuri ale orașului Caracal.

Familia: Tatăl său a fost serdarul Sache Poroineanu (din Târgoviște), unul dintre cei mai bogați moșieri ai județului Dâmbovița. Mama sa a fost Elena (născută Jianu, fiica boierului Ștefan Jianu din Caracal), prin care familia s-a înrudit cu legendarul haiduc Iancu Jianu. Constantin a avut un frate, Sache Poroineanu (1838-1906), colonel de artilerie (înhumat la Bellu, fig. 61, loc. 44), și o soră, Eufrosina (1851-1902, înhumată împreună cu el la fig. 18 bis, loc. 25). Povestea familiei este detaliată în Cristiana Trică, Povești din Bellu, pag. 99.

Educație: Și-a făcut studiile în țară și la Paris. A fost unul dintre marii latifundiari ai țării, având domenii în județele Dâmbovița, Ilfov și Romanați.

Carieră politică: Membru al Partidului Național Liberal, Poroineanu a reprezentat județul Romanați în Parlament timp de 10 legislaturi consecutive. A fost caracterizat ca un om de caracter integru, de o rară modestie și bunătate.

Filantropie: Constantin Poroineanu a fost un filantrop desăvârșit. În fiecare an, cu prilejul sărbătorilor, oferea săracilor ajutoare bănești, elevilor cu rezultate bune la învățătură le dădea cărți și haine. A adus de la Paris planșe pentru lecțiile de anatomie și istorie naturală ale Gimnaziului Ioniță Asan. A donat 12.000 lei Spitalului din Caracal și 500 lei Societății Geografice Române pentru cea mai bună hartă a județului Romanați. Cea mai notabilă faptă a sa a fost donarea unei suprafețe vaste de teren orașului Caracal pentru amenajarea unui parc public — Parcul „Constantin Poroineanu", care și astăzi îi poartă numele.

Decorații: A fost decorat cu Ordinul Steaua României (Comandor), Ordinul Coroanei României (Comandor), Ordinul Leopold al Belgiei (Comandor) și Medalia Apărătorilor Independenței.

Testamentul și decesul: La 14 septembrie 1908, Constantin Poroineanu și-a făcut testamentul, lăsând întreaga avere după decesul său Primăriei orașului Caracal, cu Vintilă Brătianu ca legatar testamentar. A instituit obligații pentru organizarea anuală a unui parastas în memoria sa. La 15 septembrie 1908, la o zi după întocmirea testamentului, Constantin Poroineanu s-a sinucis.

Legenda tragică: O legendă întunecată se țese în jurul figurii lui Poroineanu. Potrivit acesteia, fiul său Sergiu, trimis la studii de drept la Paris, s-a căsătorit cu o studentă pariziană care s-a dovedit a fi fiica lui Constantin dintr-o aventură din tinerețe. Aflând de la doica băiatului că sunt frați, tinerii s-ar fi sinucis. Deși povestea se regăsește în diverse articole și cărți, nu există documente istorice care să o confirme. Unii istorici s-au bazat pe articolul „Drama misterioasă" din Universul (16 februarie 1902), dar acesta apăruse la o zi după decesul Eufrosinei (care avea 51 de ani, nu era „tânără") și Constantin era încă în viață. De asemenea, în presa vremii, Eufrosina a fost eronat numită „soția" lui Constantin în loc de sora sa.

Monumentul funerar: La Cimitirul Bellu (fig. 18 bis, loc. 25), Constantin Poroineanu este înhumat împreună cu sora sa Eufrosina într-un ansamblu funerar cu un grup statuar din bronz, opera sculptorului italian Raffaello Romanelli (1856-1928), realizat după un proiect inițial al arhitectului Ion Berindei. Locul de veci a fost cumpărat în 1904, monumentul a fost finalizat în 1906 și instalat în 1910. Corespondența cu Romanelli și Primăria Caracal privind onorariul este detaliată în Cristiana Trică, Povești din Bellu, pag. 109.