Ioan A. Drăgălina

Ioan A. Drăgălina (n. 3/16 decembrie 1860, Caransebeș — d. 9 noiembrie 1916, București) a fost general de brigadă al Armatei Române, erou al Primului Război Mondial și comandant al Armatei I în ultimele săptămâni ale vieții sale. Ostaşii îl numeau „taica Dragalina".

S-a născut la Caransebeș, coborâtor dintr-o veche familie de grăniceri bănățeni — bunicul său fusese ofițer în Regimentul 13 Grăniceresc. Tatăl său, Alexandru Dragalina, trecuse din Banat în România liberă, unde devenise administrator al ținuturilor de graniță. A urmat școala de cadeți din Timișoara, apoi Academia Militară din Viena și Școala de ingineri geodezi. Ieșit sublocotenent, a fost repartizat la Regimentul 43 Infanterie din Caransebeș. A participat ca ofițer la campania pentru ocuparea Bosniei și Herțegovinei din 1882, pentru care a primit medalia mare de argint austro-ungară. În 1887, animat de aspirațiile naționale ale românilor din Ardeal, a demisionat din armata austro-ungară la 1 decembrie și a trecut în România. A fost activat în Armata Română de la 10 decembrie 1887, repartizat la Regimentul 2 Linie din București. În 1886 se căsătorise cu Elena Giurgincă; au avut șase copii: Corneliu (1887), Virgil (1890), Aurora, Elena, Cornelia și Viorica.

A avansat treptat: locotenent (1888), căpitan (1891), maior (1899). La 10 mai 1908 a fost înaintat locotenent-colonel și numit de Regele Carol I comandant al Școlii Militare de Infanterie din București, funcție pe care a exercitat-o până în 1911. Contemporanii îl descriu ca pedagog exigent dar apropiat de elevi — „totdeauna în mijlocul elevilor, în sălile de cursuri, la meditații, pe câmpul de exerciții". Nu ceda intervențiilor politice: când un deputat îi cerea favoruri la admitere, răspundea direct: „Să vină băietanul la concurență și de-o fi să știe carte o intra în școală, de nu, nu voi da locul alui cu știință." Înaintat colonel în 1911, a participat în 1913, în calitate de comandant de brigadă, la campania din Bulgaria. La 28 noiembrie 1915 a fost numit comandant al Grupului Predeal, cu misiunea de a organiza întăririle de-a lungul frontierei spre Ardeal. A fost avansat general de brigadă în 1915.

La 1 iulie 1916 a primit comanda Diviziei I Infanterie de la Drobeta Turnu Severin, iar la 15 iulie a fost numit comandant al Grupului Cerna din cadrul Armatei I. În august și septembrie 1916, trupele aflate sub comanda sa au obținut victorii importante: la 15 august, Regimentul 57 Infanterie a cucerit înălțimile Meterezelor; în zilele următoare au căzut Ozoina — cheia întregului sistem defensiv inamic —, Alion și Drănic, cu 8 ofițeri și 540 de soldați prizonieri. Orșova și ambele maluri ale Cernei au trecut în mâinile trupelor române. Când inamicul a contraatacat sprijinit de monitoare de pe Dunăre, Dragalina a lăsat dușmanul să creadă că a câștigat, pentru ca, în după-amiaza aceleiași zile, să dezlănțuie contraatacul — Orșova a fost recucerită prin lupte de stradă cu baioneta și grenade.

Celor care lucrau cu el, Dragalina le inspira un devotament neobișnuit. Căpitanul Al. Gărdescu, comandant de baterie la Cerna, nota: „Când apărea cu figura lui blândă, cu statura-i impunătoare, cu vorbele-i mângâietoare, câștiga tot sufletul trupei. Soldații bateriei mele ziceau: «Vine moșul» și-l priveau nu ca pe comandantul diviziei, ci ca pe părintele lor."

În toamna anului 1916, situația pe frontul Jiului a devenit critică. Ofensiva germană a grupului Kneussl (19 batalioane, 28 escadroane, 22 baterii, condus personal de Falkenhayn) a început la 10/23 octombrie, iar Marele Cartier Român a hotărât înlocuirea generalului Culcer. Dragalina a preluat comanda Armatei I în seara zilei de 11/24 octombrie 1916, emițând Ordinul de zi nr. 35:

„Din acest moment am luat comanda și cer imperios de la toți, de la general până la ultimul soldat, în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești a ogorului și a cinstei numelui de român... Trupa care nu poate să înainteze, să moară pe loc! Dumnezeu, M.S. Regele și Țara vor răsplăti pe viteji."

La 12/25 octombrie 1916, în timpul unei deplasări de inspecție în defileul Jiului, în apropiere de Lainici, a fost rănit grav de focul inamic — sursa din Albina (1936) descrie răni la mâna stângă și la coastă/omoplat stâng. Transportat la Târgu Jiu, apoi la Craiova, a cerut medicilor amputarea brațului pentru a se putea întoarce mai repede pe front: „O să-mi ajungă și un braț." Din ordinul Regelui Ferdinand a fost adus la Palatul Regal din București. Starea sa s-a complicat prin septicemie și a murit la 9 noiembrie 1916 (26 octombrie stil vechi — Sf. Dumitru, conform surselor contemporane).

Funeraliile naționale au fost oficiate la Biserica Albă din București. Regele Ferdinand a îngenunchiat în fața sicriului și s-a rugat, numindu-l „viteazul general Dragalina". Au participat principele Carol, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, Barbu Ștefănescu-Delavrancea și delegații de ofițeri și soldați aduși de pe front. A fost decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a. Hainele militare însângerate, sabia și chipiul i-au fost păstrate la Muzeul Militar din Parcul Carol. Este înmormântat la Cimitirul Bellu Militar, figura 1, locul 31. În 1921, Societatea „Mormintele Eroilor" i-a încredințat sculptorului Theodor Burcă realizarea monumentului funerar, bustul generalului fiind finalizat în 1922.

Notă privind datele: Sursele folosesc simultan stilul vechi și cel nou. Data morții apare ca 26 octombrie (stil vechi) / 9 noiembrie (stil nou) în funcție de sursă. Data nașterii apare ca 8 decembrie (Analele ISȚ, 1967), 23 decembrie stil vechi (Albina, 1936) sau 3/16 decembrie (Wikipedia). Contradicțiile sunt documentate în metadatele de cercetare.