Constantin Tănase

Constantin Tănase a fost cel mai mare actor de revistă din istoria teatrului românesc, creatorul „Cărăbușului" — primul teatru permanent de revistă din România — și o personalitate care a transformat umorul într-o armă socială și politică. Timp de peste două decenii, figura sa comică, bazată pe tipul cetățeanului simplu și necăjit, oprimat de birocrație, a fost purtătorul de cuvânt al omului de rând împotriva abuzurilor puterii.

Născut la 5 iulie 1880 la Vaslui, într-o familie de condiție modestă, tânărul Constantin — poreclit „Năsăilă" din cauza nasului său proeminent — a crescut într-un mediu în care singura distracție erau concertele fanfarei militare din grădina „Pârjoala". Acolo a descoperit teatrul, tragând cortina la spectacolele de amatori. Pasiunea i-a fost atât de puternică încât și-a alcătuit o trupă cu alți prieteni, jucând piese în hambarul casei părintești sau chiar într-o poiată.

Tatăl său, Ion Tănase, nu i-a înțeles vocația și l-a trimis la Liceul Militar din Iași, unde a fost respins la examinarea medicală. Mutat la liceul „Nicolae Bălcescu" din Brăila, nu a putut continua din lipsă de bani. A lucrat ca învățător în satele Cursești și Hârșovești, unde s-a remarcat printr-un stil inedit de predare — bazat pe sport, muzică și excursii practice. În această perioadă a organizat spectacole cu elevii și a dobândit o experiență scenică care i-a influențat stilul și relația directă cu publicul. În 1902, înrolat voluntar în Regimentul I Geniu din București, a organizat primul „teatru ostășesc" din armata română, continuând să-și perfecționeze aptitudinile de animator.

Determinat să urmeze Conservatorul de Artă Dramatică, s-a prezentat la examenul de admitere în uniforma militară — singurele haine pe care le avea. Profesorul Constantin Notarra, membru al comisiei, a constatat: „Ăsta are în el un comic natural, vorbește doar și râzi de el". A absolvit în 1905 și a jucat roluri mărunte la Teatrul Național, apoi s-a alăturat trupelor particulare ale unor actori celebri precum Alexandru Bărcănescu și Petre Liciu, începându-și cariera de cupletist alături de textierul Casimir Belcot.

La 2 iulie 1919, după sfârșitul Primului Război Mondial, Constantin Tănase a inaugurat „Cărăbușul", primul teatru permanent de revistă din România, pe strada Academiei din București. Primul spectacol a fost revista „Pisică pe orez". Inspirați din spectacolele franțuzești de cabaret, dar adaptând spiritul la realitățile românești, spectacolele lui Tănase — „Până când?", „Așa e viața", „Este, dar s-a isprăvit", „Zodia porcului", „Ai, dai, n-ai" — au transformat „Cărăbușul" în locul unde teatrul de revistă românesc și-a definit identitatea artistică, reunind actori, cântăreți, dansatori și orchestre într-un spectacol modern pentru epocă. Publicul a dat sentința: „dacă vrei să râzi, mergi la Tănase". Actorul a devenit treptat un tipar de personaj, reprezentându-l pe cetățeanul umil oprimat de birocrație și de abuzurile politicienilor. A refuzat constant fonduri de la stat pentru a-și păstra independența și nu a făcut niciodată politică, din respect pentru convingerile publicului său.

Tănase a susținut spectacole în numeroase orașe din România și turnee internaționale la Istanbul, Alexandria, Cairo și Paris, promovând teatrul de revistă românesc în centre culturale importante. A adus în România vedete mondiale precum Charles Prince (Rigadin) și Josephine Baker. S-a implicat și în cinematografie, fiind printre primii oameni de teatru care au experimentat filmul sonor românesc. Filmul „Visul lui Tănase" (1932) este considerat unul dintre primele filme sonore românești, deși prioritatea exactă este încă discutată de istorici. Prin spectacolele sale a sprijinit afirmarea mai multor artiști aflați la început de carieră, contribuind la lansarea unor nume importante ale scenei românești, printre care Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a obligat „Cărăbușul" să-și întrerupă activitatea, reluată după 23 august 1944. În jurul ultimelor sale spectacole s-au născut numeroase legende. Cea mai cunoscută îi atribuie un cuplet satiric la adresa Armatei Roșii — „Rău era cu was ist das / Da-i mai rău cu davai ceas" —, însă autenticitatea acestuia nu a reușit încă să fie demonstrată documentar, nefiind consemnat în stenogramele spectacolelor și nici în presa din august 1945.

Constantin Tănase s-a stins din viață la 29 august 1945, la București, în urma unei infecții faringiene rău tratate, urmată de un blocaj renal. Unele surse sugerează că decesul ar fi fost provocat de autoritățile sovietice, ca urmare a atitudinii sale critice față de ocupanți, însă această ipoteză nu a fost confirmată documentar. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, figura 15, locul 8. Mormântul său nu are cod LMI individual, făcând parte din ansamblul Cimitirul Bellu (cod LMI B-IV-a-B-20118).

Moștenire culturală. Teatrul de Revistă „Constantin Tănase" din București îi poartă numele și continuă tradiția teatrului de revistă începută de artist. Personalitatea sa a inspirat și cinematografia românească: în filmul „Actorul și sălbaticii" (1975), regizat de Manole Marcus după un scenariu de Titus Popovici, Toma Caragiu interpretează personajul Costică Caratase — un personaj fictiv construit după modelul lui Constantin Tănase, al cărui nume este însuși un joc de cuvinte format din Caragiu și Tănase. Deși acțiunea este ficționalizată, filmul evocă atmosfera teatrului de revistă interbelic și presiunile politice asupra artiștilor.