Alexandru Săvulescu

Alexandru Săvulescu a fost unul dintre cei mai importanți arhitecți români de la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentant de seamă al eclectismului și al primelor căutări în direcția stilului național. Născut la Cerneți, județul Mehedinți, a studiat la București și s-a perfecționat la Paris, unde a frecventat cursurile Școlii Naționale Superioare de Arte Frumoase (École des Beaux-Arts).

De-a lungul carierei a ocupat funcția de arhitect al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și a fost membru fondator al Societății Arhitecților Români, pe care a și prezidat-o. Creația sa cuprinde clădiri publice de anvergură și reședințe particulare rafinate, integrate peisajului bucureștean de la cumpăna secolelor.

Cea mai cunoscută operă monumentală a sa este Palatul Poștelor din București (astăzi sediul Muzeului Național de Istorie a României), ridicat între 1894 și 1900 pe Calea Victoriei, conceput într-o viziune monumentală inspirată de arhitectura Palatului Poștelor din Geneva. Printre alte lucrări publice majore se numără Prefectura județului Argeș din Pitești (1898–1899) și Colegiul Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin.

În domeniul arhitecturii rezidențiale, Alexandru Săvulescu a semnat planurile unor imobile reprezentative, cum ar fi Casa Boamba-Gheorghiu de pe strada Sfinților nr. 7 (astăzi Palatul Noblesse), o construcție eclectică ce îmbină elemente clasice și baroce, precum și proiectul din 1891 pentru reședința din strada Amzei nr. 22, ridicată în 1892, cu o fațadă bogat ornamentată.

A încetat din viață la București și a fost înhumat la Cimitirul Bellu. În privința datei decesului, unele surse consemnează anul 1901 (precum lucrarea lui Gheorghe Bezviconi, reluată în studiul Andreei Pop), în timp ce alte repertorii biografice indică 22 octombrie 1902.