Alexandru Koslinski

Generalul Alexandru Koslinski (1825–1910) a fost o figură marcantă a armatei române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind un reprezentant al familiei Koslinski, de origine poloneză, stabilită în Muntenia la mijlocul veacului al XIX-lea.

Născut în 1825, Alexandru a urmat o carieră militară, inițial în armata Imperiului Rus, servind ca locotenent de artilerie. A sosit în Țara Românească în 1849, în cadrul corpului de oaste comandat de generalul Lüders. La cererea domnitorului Barbu Știrbei, a fost atașat temporar unităților de artilerie muntenești, contribuind decisiv la organizarea artileriei ușoare călărețe (1850–1851).

În 1851 s-a căsătorit cu Anastasia Argyropol, fiica logofătului Emanoil Argyropol. În 1852 a demisionat din armata rusă și a solicitat împământenirea în Țara Românească. După Unirea Principatelor, a fost integrat în armata română (1864), urcând treptat în grad până la cel de general. În timpul Războiului de Independență (1877–1878), a ocupat funcția de director al Arsenalului de Construcții al Armatei și ulterior guvernator al cetății Nicopole.

A încetat din viață în 1910, fiind înhumat în Cimitirul Bellu, în cavoul familiei din figura 22, locul 16.

Moștenire culturală. Familia Koslinski s-a impus în elita militară și administrativă a României moderne. Numele său și al urmașilor săi rămâne legat de istoria artileriei și a Marinei Militare române, fiind imortalizat pe monumentul funerar ridicat în Cimitirul Bellu, o capelă monumentală ce poartă blazonul familiei (pintenul de argint pe fond albastru).