Ion Băjenaru

Ion Băjenaru (11/23 februarie 1863, Căciulați, județul Ilfov – 5 noiembrie 1921, București) a fost un remarcabil tenor liric și profesor de canto, una dintre figurile marcante ale scenei lirice românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Provenind dintr-o familie cu tradiții muzicale, fiu al lui Gheorghe Băjenaru (numit în unele surse Gheorghe Logofătu), Ion Băjenaru a urmat cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București începând cu anul 1883, unde a studiat canto sub îndrumarea compozitorului Gheorghe Stephănescu. Talentul său a fost remarcat rapid, fiind cooptat în corul Teatrului Național din București încă din primul an de studii.

Cariera sa artistică a cuprins evoluții notabile în opere, operete și vodeviluri. A cântat alături de mari personalități ale vremii, precum Adelina Patti, Grigore Gabrielescu, Hariclea Darclée, Elena Teodorini și Gemma Bellincioni. După absolvirea Conservatorului, s-a perfecționat în Italia. Deși publicațiile interbelice afirmau că ar fi avut un angajament la Scala din Milano, această informație nu a fost confirmată documentar. În jurul anului 1890 a devenit prim tenor al companiei de operă și operetă a Teatrului Național din București.

Repertoriul său a inclus roluri definitorii în opere precum Carmen, Traviata, Faust, Aida, Ernani, Lucia di Lammermoor, Evreica, precum și roluri în Lohengrin, Petru Rareș sau Sânziana și Pepelea. A susținut timp de peste două decenii dezvoltarea operei românești alături de Gheorghe Stephănescu și a cântat timp de aproximativ 37 de ani în corul Bisericii Domnița Bălașa.

Moștenire culturală. Artistul a fost descris de colegul său de scenă, Niculescu Basu, drept „un bărbat frumos, foarte simpatic, bun” și posesorul „celei mai frumoase voci de tenor” pe care a auzit-o. Ioan Massoff i-a dedicat monografia „Tenorul Ioan Băjenaru și vremea lui” (Editura Muzicală, 1970). Ion Băjenaru a fost printre primii interpreți români care au realizat înregistrări comerciale, precum romanța „Steluța”. În anul 1934, Asociația muzicală care îi purta numele a inițiat o subscripție publică pentru ridicarea unui bust pe mormântul său din Cimitirul Bellu, însă proiectul a rămas nefinalizat.