Ștefan Ioan Fălcoianu

Ștefan Ioan Fălcoianu (6 iunie 1835, București – 22 ianuarie 1905, București) a fost general de divizie, matematician, istoric militar, om de stat și membru titular al Academiei Române. A jucat un rol esențial în modernizarea armatei române și în organizarea învățământului militar superior în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

S-a născut la București, într-o familie boierească Fălcoianu. A intrat în Școala Militară ca elev la 7 aprilie 1854 și a fost avansat sublocotenent în 1856.

Formarea în Franța (1860–1864)

În 1860 a fost trimis în Franța pentru perfecționare militară. A urmat École Impériale d'État-Major de la Paris și, în perioada 1862–1864, École Polytechnique din Paris. După absolvire, a fost atașat Marelui Stat Major francez. S-a întors în țară în 1864 cu gradul de căpitan (conferit la 6 iunie 1862). Pregătirea franceză i-a asigurat o formare solidă ca ofițer de stat major, inginer și specialist militar.

Cariera militară

Gradele militare confirmate de documentele de arhivă:

• Sublocotenent — 7 aprilie 1856
• Locotenent — 20 februarie 1860
• Căpitan — 6 iunie 1862
• Maior — 4 septembrie 1865
• Locotenent-colonel — 26 septembrie 1868
• Colonel — 8 aprilie 1877
• General de brigadă — 16 martie 1883
• General de divizie — 10 mai 1892

La 1869 a trecut temporar în neactivitate, reintrand în serviciu activ în aprilie 1877, cu gradul de colonel.

Războiul de Independență (1877–1878)

La 20 octombrie 1877 a fost numit șef al Statului Major al Armatei Române de Operații, sub comanda Principelui Carol I. În calitate de șef al Statului Major, a avut un rol important în planificarea, organizarea și coordonarea activității statului major în timpul campaniei — inclusiv în operațiunile de la Plevna și Vidin. A participat la negocierea predării cetății Vidin și a semnat convenția de predare a acesteia către armata română. Ordinul de zi pe armată nr. 24 consemnează: „Se confirmă vitejia colonelului Fălcoianu Ștefan, șeful Statului Major General al Armatei" (Arhivele Naționale ale României, fondul Fălcoianu).

Funcții de conducere după război

• Șef al Marelui Stat Major: 1883–1884 și 1886–1894
• Ministru de Război: 23 iunie 1884 – 13 ianuarie 1886, în cabinetul Ion Brătianu
• La 1895 a trecut la pensie

Școala Superioară de Război

Prin Înaltul Decret Regal nr. 2073 din 8 august 1889 a fost înființată Școala Superioară de Război din București. Generalul Ștefan Fălcoianu a avut un rol esențial în inițierea și organizarea instituției și a fost primul ei comandant. Destinată formării ofițerilor de stat major, instituția reprezintă una dintre precursoarele actualei Universități Naționale de Apărare „Carol I".

Activitatea științifică

Fălcoianu a cultivat preocupări constante pentru matematică, geometrie, geodezie, inginerie, istorie militară și strategie. A publicat lucrări în aceste domenii, printre care Istoria răsboiului din 1877–1878 ruso-româno-turc. Formarea sa de la École Polytechnique i-a oferit un fundament științific rar în rândul ofițerilor români ai epocii.

Academia Română

La 13 septembrie 1876, Ștefan Fălcoianu a fost ales membru titular al Societății Academice Române, devenită Academia Română — primul militar care a dobândit această calitate. A fost ulterior vicepreședinte al Academiei Române în trei mandate: 1886–1888, 1891–1892 și 1898–1899.

Familia

La 11 februarie 1865, Ștefan Fălcoianu s-a căsătorit cu Alexandrina Bâscoveanu, născută în 1848, cunoscută în familie sub numele de Didița. Alexandrina era fiica lui Nicolae Bâscoveanu și a Elisei, fiica clucerului Enache Arion.

Alexandrina a murit la 3/15 octombrie 1870, la vârsta de 22 de ani, de febră puerperală.

Din căsătorie au rezultat patru copii, dintre care doi au supraviețuit: Lucia-Elena, născută în 1868 (decedată 1947), și Ștefan, născut în 1869. Lucia-Elena s-a căsătorit cu Nicolae P. Romanescu și a fost domnișoară de onoare a reginei Elisabeta. Fiul Ștefan a urmat cariera militară, ajungând locotenent-colonel de artilerie.

După moartea Alexandrinei, Ștefan Fălcoianu s-a recăsătorit, la 29 septembrie 1875, cu Maria Costacopolu, născută Locusteanu. Din această a doua căsătorie nu au rezultat copii.

Monumentul Alexandrinei Fălcoianu

După moartea Alexandrinei, Ștefan Fălcoianu a comandat sculptorului francez Antoine-Augustin Préault monumentul funerar destinat mormântului ei din Cimitirul Șerban Vodă. Lucrarea este una dintre piesele importante ale patrimoniului funerar al Cimitirului Bellu. Potrivit Institutului Național al Patrimoniului, monumentul este considerat prima comandă specifică dată de un comanditar român unui sculptor francez pentru reprezentarea postumă a soției decedate.

Monumentul este documentat separat în fișa Monument funerar Fălcoianu, unde sunt prezentate detaliile sculpturii, inscripțiile, datarea, originalul și copia.

Portretul lui Theodor Aman

Numele Alexandrinei Fălcoianu este legat și de portretul intitulat „Portretul doamnei Fălcoianu", realizat de Theodor Aman și păstrat în patrimoniul Muzeului Municipiului București (Muzeul Theodor Aman). Identificarea exactă a personajului din portret cu Alexandrina Bâscoveanu rămâne discutată în cercetarea de specialitate. Menționăm că în familia Fălcoianu a existat ulterior o altă Alexandrina Fălcoianu, cunoscută ca Lili. Date oficiale ale operei: ulei pe pânză, 73 × 60 cm, nr. inv. 238, datare [1885–1890], clasată în Tezaur în 2023.

Deces

Ștefan Ioan Fălcoianu a decedat la 22 ianuarie 1905, la București. Este înhumat la Cimitirul Bellu – Șerban Vodă, Figura 5, locul 20.