Ești în cimitir? Găsește mormântul
Fig. 40 — Cimitirul Bellu
Acest monument nu are încă coordonate GPS stocate — navigația și distanța nu sunt disponibile.
1718-1803
1718-1803. Mare ban. Oseminte aduse de la Biserica Sf. Ioan cel Nou. Bezviconi semnalează date eronate pe monument. [Sursă: Bezviconi 1972, Sarău 2024]
m. 1831
m. 1831. A 3-a soție a lui Dimitrie A. Ghica. [Sursă: Bezviconi 1972]
1794-1850
1794-1850. Ban. Fiul lui Dimitrie A. Ghica. [Sursă: Bezviconi 1972, Sarău 2024]
1832-1915
1832-1915. Paharnic. Fiul lui Mihai Ghica. [Sursă: Sarău 2024]
m. 1899
m. 1899. Soția lui Vladimir Mihail Ghica. [Sursă: Sarău 2024]
1796-1862
1796-1862. Domnitor (1834-1842). Fiul lui Dimitrie A. Ghica. [Sursă: Bezviconi 1972]
1797-1852
1797-1852. Fiul lui Dimitrie A. Ghica. [Sursă: Bezviconi 1972]
Frieză decorată cu 16 scuturi. Blazonul familiei Ghica: scut peertă pe fund verde cu 12 lacrămi de argint (6 și 6 cu vârful opus) și 6 besant de aur între ele. În quartiere stemele Moldovei și Valahiei. Deviza: 'Labor omnia vincit improbus'.
"
Familia Ghica este una dintre cele mai ilustre dinastii boierești românești, de origine albaneză, stabilită în Țările Române începând cu sec. XVII. Trunchiul familiei este Matei Ghika (n.~1565, †~1620 Constantinopol), al cărui fiu, Gheorghe Ghika Vodă (1600-1664), a domnit în ambele țări române. Familia a dat opt domnitori ai Moldovei și Valahiei.
Cavoul de la Bellu (figura 40) găzduiește osemintele marelui ban Dimitrie Alexandru Ghica (1718-1803), zis „banul bătrânul\". Tatăl său, Alexandru Ghica (n.1698), a fost mare Dragoman al Porții, decapitat de turci în 1741 pentru refuzul de a se converti la islam. Mama sa a fost Ecaterina Evpraghioti. [Lecca 1899, pag. 281-283]
Dimitrie Ghica a fost unul dintre cei mai însemnați boieri ai țării de la finele secolului XVIII. Din trei căsătorii, a avut 14 copii:
Osemintele lui Dimitrie A. Ghica au fost aduse de la Biserica Sf. Ioan cel Nou mult mai târziu după decesul din 1803. Bezviconi (1972, 141) spune că osemintele au fost transportate de la Biserica Sărindar. Rudele familiei au fost înhumate în cavou până la 1862.
Discrepanță locație: Bezviconi (1972, 41) plasează cavoul la figura 41-4, în timp ce Jianu (2022, I, 506-516) și LMI îl plasează la figura 40. Harta cimitirului confirmă că fig. 40 și 41 sunt adiacente — cavoul se află la granița dintre ele.
Dată eronată pe monument: Bezviconi (1972, 41) arată că pe mausoleu apar date eronate: „1803\" ar trebui să fie „1807\".
Cavoul a fost realizat de arhitectul Ion Mincu (~1900, stil neoromânesc).
Surse: Lecca (1899), pag. 281-285; Bezviconi (1972), pag. 41 și 141; Jianu (2022), I, pag. 506-516; Cernovodeanu (academia.edu); monumenteromania.ro; LMI B-IV-m-A-20118.176.
"
Mausoleul este semnat de Ion Mincu. Bezviconi (1972, 41) notează date eronate pe monument: '1803' în loc de '1807', și '1808' în loc de corect. Cavoul se află în fig. 40 (Jianu 2022, LMI) sau fig. 41-4 (Bezviconi 1972).
Pentru a adăuga o impresie trebuie să fii .
Fii primul care lasa o impresie!