Victor Ion Popa

Victor Ion Popa s-a născut la 29 iulie 1895, la Bârlad, județul Tutova, și a murit la 30 martie 1946, la București. A fost dramaturg, prozator, regizor, poet, profesor de artă dramatică, publicist, cronicar teatral, desenator, caricaturist, ilustrator și teoretician al teatrului. Personalitatea sa se remarcă prin varietatea preocupărilor artistice și culturale și prin implicarea directă în dezvoltarea teatrului românesc interbelic.

Este cunoscut în special pentru piesele „Mușcata din fereastră", „Ciuta" și „Take, Ianke și Cadâr", dar și pentru romanele „Velerim și Veler Doamne" și „Meșterul Aurel, ucenicul".

Victor Ion Popa s-a născut într-o familie de învățători. Tatăl său, Ion Popa, a fost învățător, iar mama sa se numea Aspasia, născută Pavelescu.

Copilăria sa s-a desfășurat în mai multe localități din Moldova, în funcție de locurile în care tatăl său a fost transferat. Experiența mediului rural și contactul cu lumea satului moldovenesc au avut o influență importantă asupra scrisului său.

Mai târziu, Victor Ion Popa s-a interesat de sociologia satului și a participat la activități culturale și sociale desfășurate în mediul rural. A organizat și a susținut deplasarea unor echipe studențești ale Serviciului Social în satul Dodești, localitate legată de familia sa și de perioada copilăriei sale, în cadrul activităților coordonate de profesorul Dimitrie Gusti.

A urmat școala primară în Moldova, iar rezultatele foarte bune i-au permis să devină bursier al Liceului Internat „C. Negruzzi" din Iași.

Ulterior a urmat studii juridice și studii la Conservatorul muzical și de artă dramatică din Iași. Formația sa intelectuală și artistică a contribuit la caracterul multidisciplinar al activității sale ulterioare.

Victor Ion Popa este una dintre figurile importante ale dramaturgiei românești interbelice.

„Mușcata din fereastră", reprezentată în 1929, a inaugurat sala Studio a Teatrului Național din București. Piesa a fost pusă în scenă sub regia lui Paul Gusty.

„Take, Ianke și Cadâr", reprezentată în 1932, este cea mai cunoscută creație dramatică a sa. Comedia prezintă relația dintre trei negustori, un român, un evreu și un turc, și construiește conflictul dramatic în jurul relațiilor dintre personaje, al prejudecăților și al conviețuirii într-o comunitate provincială.

Premiera a avut loc la 25 martie 1932, la Teatrul „Maria Ventura" din București. Rolurile principale au fost interpretate de Alexandru Giugaru, Gheorghe Timică și Ion Sârbul.

„Ciuta" reprezintă o altă creație dramatică importantă. Piesa a intrat încă de la premieră în repertoriul Teatrului Național din București.

Activitatea lui Victor Ion Popa nu s-a limitat la scrierea pieselor. A fost regizor, director de scenă, teoretician și organizator teatral.

A fost implicat în dezvoltarea teatrului popular și a colaborat cu Nicolae Iorga, care l-a numit director al Teatrului Popular al Ligii Culturale.

O etapă importantă a activității sale a fost crearea și conducerea teatrului muncitoresc „Muncă și Lumină". În jurul acestui teatru s-au format și au activat artiști precum Alexandru Giugaru, Irina Răchițeanu-Șirianu și Ion Manta.

Victor Ion Popa susținea ideea unui teatru în care textul, interpretarea, decorul și celelalte componente ale spectacolului să formeze un ansamblu coerent. Activitatea sa practică s-a completat astfel cu preocupările sale teoretice asupra artei teatrale.

Victor Ion Popa a publicat și proză, între care romanele „Velerim și Veler Doamne" și „Meșterul Aurel, ucenicul".

„Velerim și Veler Doamne" a apărut în 1939 și reprezintă una dintre operele importante ale prozatorului.

Scrisul său este legat frecvent de lumea rurală moldovenească, de tipologii umane și de conflicte sociale și morale. Critica literară a remarcat caracterul particular al combinației dintre tradiția literară moldovenească și formulele moderne ale dramaturgiei și prozei interbelice.

Victor Ion Popa a avut și o activitate plastică. A desenat, a realizat caricaturi, ilustrații și decoruri teatrale.

Această dimensiune artistică este importantă pentru înțelegerea concepției sale despre teatru. El nu era interesat exclusiv de textul dramatic, ci de spectacol ca formă artistică integrată.

Vicu Mîndra îl caracteriza drept un autor cu aptitudini multiple, preocupat de dramaturgie, regie, teoria teatrului, publicistică, roman, poezie, desen și alte domenii ale creației.

În ultima parte a vieții sale, Victor Ion Popa a activat și în învățământul artistic. Între 1943 și 1946 a fost profesor la Conservator.

Concepțiile sale despre teatru au fost analizate ulterior de criticul și profesorul universitar Vicu Mîndra în studiul „Victor Ion Popa", publicat la Editura Albatros în 1975.

Mîndra îl prezintă ca pe un „pasional stăpânit", capabil să își concentreze succesiv energia asupra diferitelor sale domenii de interes. Studiul evidențiază preocupările lui Victor Ion Popa pentru relația dintre text și spectacol, dintre teatru și viață, pentru limbajul teatral și pentru specificul național.

Eugen Lovinescu l-a considerat unul dintre ultimii povestitori sămănătoriști moldoveni de mare talent și l-a caracterizat drept un „om al Renașterii".

Ulterior, activitatea sa a fost reevaluată de istorici și critici ai teatrului și literaturii. Studiul lui Vicu Mîndra din 1975 reprezintă una dintre lucrările importante dedicate ansamblului activității sale.

Victor Ion Popa a rămas o personalitate distinctă a culturii românești interbelice prin combinarea dramaturgiei, literaturii, regiei, artei plastice, pedagogiei și teoriei teatrului.

A scris și poezie. Volumul „Cântecele mele" a fost publicat postum, la Editura Boema.

Activitatea poetică este mai puțin cunoscută publicului decât dramaturgia, dar contribuie la imaginea unei personalități artistice cu preocupări multiple.

Victor Ion Popa a murit la București, la 30 martie 1946, la vârsta de 50 de ani.

Mărturii publicate ulterior îl descriu ca pe un om discret, apreciat de colegi și colaboratori. Într-un text memorialistic publicat în „Almanahul Literar" în 1990, Octav Sargețiu își amintea întâlnirea cu Victor Ion Popa și păstra imaginea unui om blând, zâmbitor și deja marcat de suferință.

Victor Ion Popa este înmormântat în Cimitirul Bellu din București, în Figura 114, locul 3.

Mormântul este menționat în mărturii memorialistice dedicate scriitorului. Octav Sargețiu nota că semnătura lui Victor Ion Popa era imprimată pe crucea din Cimitirul Bellu.

Contradicții documentare

Locul de înhumare

Gheorghe Bezviconi, „Necropola Capitalei”, București, 1972, p. 225: „Figura 114, locul 2.”

Lucian Predescu, p. 674: „Figura 114, locul 2.”

Gheorghe Sărău, „Dicționarul Figuri din Bellu”, 2024, p. 313: „114-2, acum rândul 1 – loc 3”.

Explicația diferenței: Bezviconi și Predescu folosesc numerotarea anterioară, în care locul este indicat ca 114-2. Sărău indică aceeași poziție prin vechea numerotare 114-2 și precizează că aceasta corespunde în prezent rândului 1, locul 3. Din acest motiv, fișa utilizează pentru localizarea actuală Figura 114, locul 3.

Valoarea utilizată în fișă: Figura 114, locul 3.

Data nașterii

Gheorghe Bezviconi, „Necropola Capitalei”, București, 1972, p. 225: „11 august 1895.”

Lucian Predescu, p. 674: „11 august 1895.”

Alte surse biografice utilizate în fișă: „29 iulie 1895.”

Explicația diferenței: Există două variante documentare pentru data nașterii. Bezviconi și Predescu indică 11 august 1895, în timp ce sursele biografice utilizate în fișa actuală indică 29 iulie 1895.

Valoarea utilizată în fișă: 29 iulie 1895.

Importanță

Victor Ion Popa ocupă un loc aparte în cultura română interbelică prin caracterul multidisciplinar al activității sale.

A fost simultan dramaturg, prozator, regizor, profesor, publicist, cronicar teatral și artist plastic. Activitatea sa teatrală a inclus atât creația dramatică, cât și regia, organizarea de spectacole, formarea actorilor și reflecția teoretică asupra teatrului.

„Take, Ianke și Cadâr", „Mușcata din fereastră" și „Ciuta" rămân principalele repere ale dramaturgiei sale, în timp ce „Velerim și Veler Doamne" reprezintă una dintre operele importante ale prozei sale.

Prin activitatea sa, Victor Ion Popa a contribuit la dezvoltarea teatrului românesc interbelic și la apropierea teatrului de publicuri diferite, inclusiv prin experiența teatrului popular și a teatrului muncitoresc.