Stela Covaci

Stela Covaci, născută Steliana Pogorilovschi, a fost o scriitoare și memorialistă română, autoare de lucrări documentare bazate pe arhivele Securității și pe evocarea cercurilor literare bucureștene din a doua jumătate a secolului al XX-lea. S-a născut la 13 martie 1935 în comuna Rădăuți-Prut, județul Botoșani, fiind fiica Eleonorei Rășcanu și a lui Pantelimon Pogorilovschi, inginer agronom originar din Lipcani, Basarabia. Fratele său a fost filosoful Ion Pogorilovschi, cunoscut exeget al operei și ansamblului sculptural brâncușian.

A absolvit Liceul „Regina Maria” din Dorohoi între anii 1950 și 1954, continuându-și studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția de literatură și critică literară (1954–1958). Parcursul său universitar a fost întrerupt în ultimul an de facultate, fiind arestată de Securitate la 14 martie 1958 în cadrul acțiunilor represive îndreptate împotriva cercurilor studențești și tinerilor scriitori după ecourile revoluției maghiare din toamna anului 1956. În august 1958, Tribunalul Militar București a condamnat-o pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale (articolul 209 din Codul penal). A executat detenție politică între 1958 și 1960. După eliberare i s-a refuzat reintegrarea universitară și finalizarea studiilor.

În anii următori a lucrat ca muncitoare și funcționară în diferite unități economice bucureștene și a activat în creația vestimentară în cadrul Fondului Plastic, colaborând periodic la publicațiile culturale ale vremii.

În anul 1961 s-a căsătorit cu poetul și traducătorul Aurel Covaci, având împreună doi copii, Laura și Andrei. Locuința familiei din strada Grigore Alexandrescu nr. 21 a funcționat timp de aproape trei decenii ca un spațiu emblematic de întâlnire al boemei și solidarității literare bucureștene, fiind frecventată constant de scriitori și artiști, printre care Nichita Stănescu și Cezar Ivănescu. Casa a fost demolată în anul 1988 în cadrul sistematizărilor urbane, Stela Covaci protestând deschis împotriva distrugerii acesteia.

Activitatea sa editorială cuprinde volume de dialog, memorialistică, poezie și investigație documentară. A colaborat cu Cezar Ivănescu la volumul „Timpul asasinilor” (1997) și a publicat culegerea de versuri „Ceasul utopiei” (2003). Lucrarea sa de referință este volumul documentar „Persecuția. Mișcarea studențească anticomunistă București–Iași (1956–1958). Nume de cod «Frăția Paleolitică». Documente din Arhiva Securității” (Editura Vremea, 2006), fundamentat pe dosare din arhivele Securității și reconstituind anchetele și procesele intentate tinerilor intelectuali din jurul lui Nicolae Labiș și Aurel Covaci. În anul 2011 a publicat volumul „Nopțile de coșmar ale poetului Nicolae Labiș” (Editura Tracus Arte), aducând mărturii memorialistice din cercul apropiat al familiei. Legătura intelectuală și umană dintre soțul său și poetul Nichita Stănescu a fost consemnată în volumul „Nichita Stănescu. Aurel Covaci. Destinul unei prietenii. 1956–1983”, prezentat public în 2013 și apărut editorial în 2014.

Stela Covaci a încetat din viață la 22 octombrie 2015, în urma unui infarct, la vârsta de 80 de ani. A fost înhumată la Cimitirul Bellu din București, loc de odihnă consemnat documentar în necrologul comemorativ apărut în publicația „Acta Musei Maramorosiensis”.