George Cosbuc

George Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți români clasici, cunoscut pentru descrierea satului românesc și pentru traducerile sale din literatura universală.

S-a născut în 1866 în Transilvania, într-o familie de preot greco-catolic. A studiat la Năsăud și Cluj, unde și-a format cultura clasică și interesul pentru literatură.

A debutat încă din liceu, publicând poezii și traduceri în reviste școlare. Intrarea lui în literatura română s-a produs prin revistele din Ardeal, în special „Tribuna” din Sibiu, unde a lucrat ca redactor și a publicat primele creații importante.

A devenit cunoscut prin volumele „Balade și idile” și „Fire de tort”, unde a surprins viața satului, tradițiile, natura și momentele de viață rurală. Poeziile sale au fost foarte apreciate pentru ritm, claritate și expresivitate.

A avut o contribuție majoră la literatura română prin traduceri. A tradus „Eneida”, „Odiseea” și mai ales „Divina Comedie”, muncă considerată una dintre cele mai complexe realizări ale sale. Pentru traducerea „Eneidei” a primit premiul Academiei Române.

A fost implicat în conducerea mai multor reviste culturale importante, precum „Vatra” și „Sămănătorul”, unde a promovat ideea de literatură inspirată din viața poporului.

În 1915 a suferit o lovitură personală puternică după moartea fiului său. Alexandru Coșbuc a fost unicul fiu al poetului George Coșbuc și al soției sale, Elena.

În 1915, Alexandru a fost implicat într-un accident rutier produs noaptea, în timp ce se întorcea spre casă. Mașina în care se afla, condusă de Alexandrescu Stâlpeanu, a lovit un obstacol pe drum în încercarea de a evita o căruță. Șoferul a murit pe loc, iar Alexandru a fost grav rănit. A decedat ulterior, în drum spre spitalul din Târgu-Jiu.

Cei care au vizitat Cimitirul Bellu în anii 1940 au putut observa mormântul poetului George Coșbuc, situat la marginea cimitirului, în apropierea depresiunii cunoscute sub numele de „Valea Plângerii”. Mormântul său era modest, fără flori, străjuit de o mică cruce de lemn pe care era inscripționat „G. Coșbuc (1866-1918)”.

Îngrijorat de starea precară a acestui loc de odihnă, I. Muntean, împreună cu comitetul său, a decis să comande o cruce brâncovenească din marmură de Rușchița, pe care au transportat-o și instalat-o la căpătâiul poetului. După război, Academia Română și Societatea Scriitorilor Români au organizat exhumarea lui Coșbuc, reînhumându-l alături de Mihai Eminescu, și transferând totodată crucea de marmură la noul său loc de veci.

Toate aceste lucrări costisitoare au fost realizate prin contribuții personale, colecte și vânzări de ilustrate, oficialitățile limitându-se să ofere doar terenul pe care au fost amplasate bustul și crucea mormântului, fără a contribui financiar la investiții.