Ștefan Minovici

Ștefan Minovici (18 iulie 1867, Râmnicu Sărat — 29 decembrie 1935, Pitești) a fost chimist, farmacist, profesor universitar, întemeietor al școlii românești de chimie analitică și unul dintre creatorii învățământului farmaceutic universitar din România.

S-a născut într-o familie de aromâni originari din Tetovo, Imperiul Otoman. Tatăl său, Ștefan Minovici, era negustor, iar mama, Sofia, s-a ocupat de creșterea celor treisprezece copii ai familiei. După moartea tatălui, fratele cel mare, Mina Minovici, a preluat responsabilitatea susținerii familiei și a contribuit decisiv la educația fraților săi. Din această familie au provenit mai multe personalități marcante: Mina Minovici (1858-1933), fondatorul medicinei legale moderne din România; Nicolae Minovici (1868-1941), întemeietorul Societății de Salvare și pionier al medicinei de urgență; Petre Minovici (1861-1925), colonel; și Mina D. Minovici (1840-1902), publicist și director al revistei „Curierul Financiar", unchiul medicilor Minovici conform lui Constantin Bacalbașa.

După absolvirea Liceului „Sf. Sava" din București, a urmat cursurile Facultății de Științe Fizico-Chimice ale Universității din București, obținând licența în anul 1893. În tot acest timp, a fost preparator la Liceul „Sf. Sava" și asistent la Institutul de Chimie din București, sub conducerea profesorului C. Istrate. Ulterior, a studiat la Universitatea „Friedrich Wilhelm" din Berlin (1894-1897), unde și-a obținut doctoratul în chimie sub îndrumarea celebrului chimist Emil Fischer, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1902. Specializarea în unul dintre cele mai importante centre universitare europene i-a oferit baza științifică pentru dezvoltarea chimiei moderne în România.

Întors în țară în 1897, a fost numit chimist legist al Institutului Medico-Legal din București, condus de fratele său Mina, unde a activat până în 1911. În același an, în urma unui concurs, a devenit profesor agregat la Catedra de Chimie Analitică în cadrul Facultății de Medicină din București, Secția Farmacie, unde a funcționat până în 1924. A introdus metode moderne de analiză chimică și a contribuit la formarea mai multor generații de farmaciști, chimiști și medici. În 1924 a fost transferat la Catedra de Chimie Organică de la Facultatea de Științe din București, pe care a ocupat-o până în 1935.

Activitatea sa didactică și științifică a vizat în special ridicarea nivelului științific al studenților farmaciști și crearea unui învățământ farmaceutic independent, de grad universitar. După două decenii de luptă perseverentă, a reușit în 1923 să creeze Facultatea de Farmacie în cadrul Universității din București și, ca încununare a muncii depuse, a fost numit primul ei decan. În 1925 a organizat Institutul de Chimie al Universității din București și i-a devenit director.

În 1919 a fondat Societatea de Chimie din România. Societatea a devenit ulterior organismul reprezentativ al României în cadrul Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC). În 1924 a organizat la Sinaia primul Congres Național de Chimie. Aceste realizări au plasat România pe harta științifică europeană în domeniul chimiei.

Cercetările sale au vizat în special chimia analitică, chimia farmaceutică, toxicologia și chimia biologică. A colaborat îndeaproape cu fratele său Mina Minovici în dezvoltarea expertizelor toxicologice utilizate în medicina legală. În domeniul grafologiei judiciare, a publicat peste 20 de lucrări bilingve, printre care „Le faux en écritures et la photographie au service de la justice" (Paris, 1900), „Din aplicațiile științei în serviciul justiției" și „La graphologie judiciaire". A publicat circa 100 de lucrări științifice în chimia analitică, chimia organică, chimia biologică și toxicologie, fiind recunoscut pentru rigoarea metodelor experimentale și pentru introducerea standardelor moderne de analiză în laboratoarele românești.

În 1925 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, recunoaștere acordată pentru contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea chimiei și farmaciei românești. A ocupat funcții importante în conducerea învățământului superior farmaceutic și a participat la organizarea unor instituții științifice și profesionale de prestigiu.

Ștefan Minovici s-a stins din viață la 29 decembrie 1935, la Pitești, în urma unei hemoragii cerebrale, la vârsta de 68 de ani. A fost reînhumat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu în ianuarie 1936, conform ziarului Curentul, figura 52, locul 14, alături de frații săi Mina, Nicolae și Petre Minovici, de unchiul Mina D. Minovici și de cumnatul lor Zaharia Furnică.

Moștenirea lui Ștefan Minovici este legată de consolidarea chimiei analitice și a farmaciei moderne din România. Prin activitatea didactică, cercetarea științifică și organizarea laboratoarelor universitare, a contribuit la modernizarea învățământului farmaceutic românesc și la introducerea metodelor moderne de analiză chimică. Prin activitatea sa a contribuit decisiv la transformarea farmaciei din România într-o disciplină universitară autonomă. Contribuțiile sale au avut un rol decisiv în dezvoltarea chimiei analitice, a farmaciei universitare și a cercetării toxicologice din România.