G. Dem. Teodorescu

Gheorghe Demetrescu Teodorescu (1849–1900), cunoscut sub pseudonimul G. Dem. Teodorescu, a fost un remarcabil folclorist, istoric literar, filosof și om politic român, reprezentant de seamă al cercetării culturii populare în secolul al XIX-lea.

Educație și formare

Născut la București pe 25 august 1849, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, promovând examenele de licență în 1870. Ulterior, în 1875, pleacă bursier la Paris, unde obține licența în litere la Sorbona în 1877.

Activitate profesională

A desfășurat o intensă activitate didactică, fiind profesor la liceele „Matei Basarab” și „Sfântul Sava”, ocupând și funcția de director al Liceului „Matei Basarab”. A fost profesor titular de istoria literaturii române la Universitatea din București. A îndeplinit funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în perioada februarie–iulie 1891 (guvernul I. Emanoil Florescu) și a fost director al Fundației Universitare Carol I (1895–1898). În 1892 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

Activitate folclorică și literară

Contribuția sa majoră este culegerea monumentală Poezii populare române (1885), realizată în colaborare cu lăutarul Petrea Crețu Șolcan. Alte lucrări importante includ: Încercări critice asupra unor credințe, datine și moravuri ale poporului român (1874), Cercetări asupra proverbelor române (1877), Literatura poporană. Noțiuni despre colindele române (1879), Operele lui Anton Pann (1891), Istoria filosofiei antice (1893) și Miturile lunare. Vârcolacii (1898).

Decesul și mormântul

A încetat din viață pe 20 august 1900, la București, în urma unei septicemii. Este înmormântat în Cimitirul Bellu (figura 2, locul 12), în cavoul familiei Mirescu–Teodorescu, alături de soția sa, Maria (1859–1936), și de Ion Grigore Mirescu.