Constantin Artachino

Constantin Artachino s-a născut la 7 noiembrie 1870, la Giurgiu. Tatăl său, Domenico Artachino, era originar din zona Mării Marmara și practica negoțul. În timpul Războiului de Independență din 1877, familia s-a refugiat la București, unde Constantin și-a continuat studiile.

A urmat mai întâi Școala de Comerț din strada Foișor. Aici i s-a remarcat talentul pentru desen, iar cu sprijinul profesorului său și al unui unchi a început, în paralel, studiile la Școala de Belle Arte din București. A studiat pictura în atelierul lui Theodor Aman și s-a numărat printre elevii apreciați ai școlii, fiind recompensat la mai multe concursuri de sfârșit de an.

Încă din perioada studiilor s-a implicat în viața artistică bucureșteană. A susținut inițiativa înființării Cercului Artistic, constituit în contextul nemulțumirilor unor artiști față de selecția lucrărilor pentru Expoziția internațională de la Paris din 1889. La propunerea sculptorului Ion Georgescu, Artachino a fost ales secretar al societății. A ocupat această funcție până la plecarea sa la Paris pentru continuarea studiilor.

A beneficiat de o bursă acordată de bancherul Zerlenti și a plecat la Paris, unde a studiat la Academia Julian. Printre profesorii menționați în sursele epocii se numără Léon Bonnat, Fernand Cormon, William-Adolphe Bouguereau și Albert Brantet. În perioada studiilor și a călătoriilor de documentare a vizitat mai multe centre artistice europene, între care Veneția, Milano și Londra. A lucrat și în Franța, la Fontainebleau și Barbizon, experiențe care au contribuit la interesul său pentru peisaj.

Revenit în România, Artachino a participat la viața artistică a generației sale și a expus alături de Ștefan Luchian și Nicolae Vermont. În 1896 a organizat împreună cu Luchian o expoziție personală. A participat apoi la înființarea Expoziției artiștilor în viață și a Societății Ileana, alături de Luchian și Vermont. A fost, de asemenea, membru fondator al societății Tinerimea Artistică.

În 1898, Artachino a participat, alături de Ștefan Luchian și C. Pascali, la pictarea Catedralei „Sf. Alexandru" din Alexandria. Contractul pentru această lucrare îi menționează explicit pe cei trei pictori.

Activitatea sa artistică a cuprins în special peisajul, portretul, desenul și compoziția. În primele etape a fost influențat de Școala de la Fontainebleau și de arta lui Nicolae Grigorescu. Ulterior, contactul cu academismul german și cu mediul artistic de la München a contribuit la dezvoltarea interesului său pentru portret și pentru compozițiile de atelier. Opera sa reflectă și influențe ale impresionismului, simbolismului german și Jugendstilului.

Artachino a realizat numeroase peisaje, portrete și desene. Printre lucrările menționate în literatura de specialitate se află Peisaj pe Dunăre, Peisaj la Turtucaia, În pădure, Drumul la Jilava, Seară de primăvară, Răsărit de lună, O cărare în pădure, Peisaj din Moldova, Apus de soare, Dealuri, Bulevardul Pake, Din marginea Bucureștiului, De lângă tei și mai multe lucrări inspirate din peisajele și arhitectura Orientului.

În 1905 a participat la Expoziția internațională de la Palatul de Cristal din München. În 1909, în urma unui concurs, a fost numit profesor la Școala de Arte Frumoase din Iași. În 1913 a primit Medalia clasa I la Salonul oficial. După 1920 a devenit profesor la Școala de Belle Arte din București, unde a predat până la pensionarea sa, în 1935.

Activitatea sa artistică a continuat și după pensionare, însă în ultimele decenii ale vieții a fost mai puțin prezent în atenția publică. În 1951 este menționat ca participant la expoziția anuală de la sala Dalles cu o lucrare reprezentând o muncitoare citind ziarul Scînteia.

Constantin Artachino a avut un rol important în dezvoltarea vieții artistice românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. A făcut parte din generația de artiști care a contribuit la îndepărtarea picturii românești de convențiile academiste și la orientarea ei către peisaj, observația directă a naturii și noile tendințe europene.

A murit la București, la 9 februarie 1954, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, figura 58, locul 42.