Monumentul funerar dr. George Magheru

George Magheru (30 decembrie 1892, Craiova — 17 august 1952, București) a fost un medic microbiolog, poet și dramaturg român, strănepotul generalului pașoptist Gheorghe Magheru.

Tatăl său a fost colonelul Romulus G. Magheru, fiul generalului Gheorghe Magheru (eroul de la Șantul lui Mavrichi, 1848), iar mama sa a fost Ana Ghica, fiica omului politic Ion Ghica. După moartea timpurie a tatălui, a fost crescut la moșia familiei Ghica din Ghergani, primind o educație aleasă — bunica sa, Alexandrina Ghica, studiase pianul cu Franz Liszt și Clara Schumann.

A urmat Liceul Gheorghe Lazăr (abs. 1911) și Facultatea de Medicină din București (abs. 1920). A lucrat ca microbiolog la Institutul Cantacuzino, ducând o viață retrasă între laborator și un cerc de prieteni din elita artistică: George Enescu, Theodor Pallady, Jean Alexandru Steriadi, Henri Catargi, Dumitru Ghiață și Iosif Iser.

Debutul literar a avut loc în 1926 cu piesa Tudor Ardeleanu. A publicat poezii antipoetice (Capricii 1929, Poezii antipoetice 1933, Poeme în limba păsărească 1936) și piese de teatru (Piele de cerb 1937, Domnul Decan 1939). După 1944 a încetat să mai publice. Postum, Marin Sorescu a editat Cântece la marginea nopții (1982).

Este înmormântat la Cimitirul Bellu, figura 83, locul 160, alături de mama sa Ana (1859-1944) și soția Alice (1892-1983).