Romeo Popescu

Romeo Popescu (n. 19 octombrie 1898, Rovinari, județul Gorj – d. 9 decembrie 1931, Lehliu Gară) a fost aviator militar român, pilot de încercare și unul dintre principalii recordmani ai aviației române interbelice, cunoscut la nivel internațional ca „asul României". Gheorghe G. Bezviconi îl menționează în „Necropola Capitalei" drept „lt. comandor, cuceritor al primelor șase recorduri aeronautice naționale" (Bezviconi, 1972, p. 226).

Romeo Popescu (1898–1931), asul României. Sursă: Wikimedia Commons.

A prins Primul Război Mondial cu gradul de sublocotenent, după absolvirea Școlii de ofițeri de infanterie ca vânător de munte. A solicitat transferul la aviație. La 1 octombrie 1918 a fost trimis la specializare în Anglia, la Oxford, apoi la Istres, în Franța. Pe 7 februarie 1919 a primit brevetul de aviator, precum și brevetele militar și de acrobație aeriană. A absolvit Școala superioară de aeronautică de la Pau, clasându-se pe primul loc din 600 de cursanți. A revenit în România în octombrie 1919 și a fost încadrat ca locotenent de aviație. Ulterior a îndeplinit și funcția de comandant al Școlii de Tir de la Mamaia.

România i-a recunoscut brevetele de aviator, iar la 1 aprilie 1923 a fost înaintat la gradul de căpitan. Din 1925 a participat la mitingurile organizate de „Aeroclubul Albastru". În august 1926, la „Cupa Bibescu", s-a duelat cu piloții francezi pe traseul București-Paris-București: la bordul unui avion Potez XV botezat „Vlaicu", a parcurs 2.300 km în 13 ore și 20 de minute, cu o viteză medie de 173 km/h.

În 1927, cu un aparat Gourdou Leseurre, a urcat până la 9.403 metri, stabilind recordul național de altitudine (recordul mondial era 11.700 m). În octombrie 1928 s-a urcat la 10.618 m — record mondial neomologat, deoarece zborul nu a fost terminat. Ulterior a atins 13.661 m, tot neomologat. A zburat cu un avion Farman 3.800 km în 20 de ore și 50 de minute, realizând recordurile naționale de distanță și durată de zbor în circuit închis.

Pe 9 decembrie 1931, a încercat să doboare recordul mondial de viteză pe distanța de 500 km, deținut de francezul Sadi Leconte (306,696 km/h). A ales traseul București-Fetești-București și un prototip IAR CV 11, cu motor Hispano-Suiza 12 Mc de 500 CP. Decolarea a avut loc la 11:30 de pe aerodromul Pipera. În dreptul Gării Lehliu, motorul — forțat la regim maxim — s-a gripat după ce o bielă s-a rupt (ungere insuficientă). Obligat să aterizeze pe arătură, o jambă a trenului a cedat, avionul a capotat, iar pilotul și-a pierdut viața, fiind prins sub aparat. Viteza medie atinsă fusese de 319 km/h (unele surse: 326 km/h), dar recordul nu a putut fi omologat, cursa nefiind terminată.

Avionul IAR CV 11 după accidentul de la Lehliu Gară, 9 decembrie 1931. Fotografie: Adrian Alexandru Dragota. Sursă: Wikimedia Commons.

În decembrie 1932, la parastasul de un an, un serviciu religios a fost oficiat la biserica Sf. Gheorghe-Nou, după care asistența — formată în special din militari — s-a deplasat la cimitirul Bellu pentru a depune jerbe. O escadrilă de trei avioane de la Pipera efectua evoluții deasupra cimitirului. În mod tragic, un avion „Set", condus de căpitanul Domășneanu, a suferit un accident de motor și s-a prăbușit în cimitir. Ofițerul, cu ambele picioare rupte și leziuni interne, a fost transportat la spital.