Gheorghe Balș

Gheorghe Balș (n. 24 aprilie 1868, Adjud, județul Vrancea — d. 22 septembrie 1934, București) a fost o personalitate proeminentă a culturii române, remarcat ca inginer, arhitect și istoric de artă. Provenit dintr-o veche familie boierească moldoveană, a urmat studiile liceale în Elveția, la Lausanne, continuându-le la prestigioasa Școală Politehnică Federală din Zürich (ETH), unde a obținut diploma de inginer în anul 1891.

După revenirea în țară, a activat în marile proiecte de infrastructură ale statului român, colaborând îndeaproape cu inginerul Anghel Saligny la proiectarea și execuția complexului de poduri feroviare de la Cernavodă, precum și la lucrările de modernizare și extindere ale Portului Constanța. Pregătirea tehnică riguroasă și pasiunea profundă pentru arta națională l-au condus spre studiul metodic al monumentelor istorice, devenind una dintre figurile cardinale ale Comisiunii Monumentelor Istorice, pe care a slujit-o îndelung în calitate de vicepreședinte.

Gheorghe Balș este recunoscut drept întemeietorul cercetării științifice a arhitecturii bisericești medievale din Moldova. Volumele sale monumentale — printre care „Bisericile lui Ștefan cel Mare" (apărută în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1925–1926) și tratatele dedicate evoluției stilului moldovenesc în veacurile al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea — rămân opere de căpătâi în istoriografia de artă românească, remarcabile prin precizia releveelor, acuratețea analizei structurale și rigurozitatea contextualizării bizantine și occidentale.

Pentru contribuția sa fundamentală la recuperarea și valorificarea patrimoniului național, a fost ales membru titular al Academiei Române în anul 1923, for pe care l-a onorat și în demnitatea de vicepreședinte în perioada 1928–1931.

Familia Balș a configurat o adevărată dinastie dedicată apărării monumentelor românești. Tradiția deschisă de Gheorghe Balș a fost continuată la Direcția Monumentelor Istorice de nepoții săi, arhitecții Ion Balș (1901–1980) și Ștefan Lupu Balș (1902–1994, de asemenea membru de onoare al Academiei Române).

A fost înhumat la Cimitirul Bellu, în figura 43, locul 13, într-un perimetru marcat de stele funerare simple din piatră de mici dimensiuni cu însemnul crucii, înconjurate de verdeață, evocând sobrietatea și demnitatea spiritului său de cercetător.