Amza Pellea

Amza Pellea a fost unul dintre actorii care au marcat decisiv teatrul și cinematografia românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea. A impresionat atât prin rolurile dramatice, cât și prin personajele comice, devenind una dintre cele mai recognoscibile figuri ale culturii române.

Născut la 7 aprilie 1931 la Băilești, județul Dolj, într-o familie modestă cu cinci copii, Amza Pellea a crescut în spiritul oltenesc — cu umorul nativ, vorba spumoasă și dragostea pentru poveste care aveau să-i marcheze întreaga personalitate artistică. Tatăl său, învățător și director al școlii din Băilești, i-a insuflat respectul pentru educație, disciplină și cultură. Actorul avea să afirme în repetate rânduri că acesta a fost modelul care i-a influențat întreaga existență. În tinerețe a practicat înotul și atletismul, dar teatrul a devenit curând marea sa pasiune.

A urmat cursurile Colegiului Național „Carol I" din Craiova, apoi a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București în 1956. Cariera a debutat pe scena Teatrului Național din Craiova, unde a jucat timp de trei stagiuni (1957-1959), interpretând 14 roluri. Ulterior, activitatea sa s-a mutat în București, unde a evoluat la Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Nottara și Teatrul Național. A fost director al Teatrului de Comedie între 1970 și 1973 și al Teatrului Național din Craiova între 1973 și 1974. Între 1974 și 1983 a fost profesor la IATC, formând noi generații de actori.

Pe scenă, Pellea putea trece cu naturalețe de la personaje istorice la roluri contemporane, de la dramă la comedie. Printre rolurile sale teatrale memorabile se numără interpretările din „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, „Tartuffe" de Molière și „Hamlet" de Shakespeare. Avea un talent rar de a stabili o conexiune autentică cu publicul, de parcă fiecare spectacol ar fi fost o conversație directă. Ultimul său rol pe scenă a fost Muromski din piesa „Procesul", jucat la Teatrul de Comedie în 1983, anul decesului său.

În filmele istorice regizate de Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea a interpretat succesiv personaje fundamentale ale istoriei românilor — Decebal în „Dacii" (1967) și „Columna" (1968), apoi Mihai Viteazul în filmul omonim (1971) — contribuind la imaginea cinematografică a acestora pentru generații întregi. Deși mulți îl asociază exclusiv cu Mihai Viteazul, continuitatea dintre cele trei roluri istorice este esențială pentru înțelegerea parcursului său artistic. În „Mihai Viteazul" a surprins nu doar curajul și forța militară a domnitorului, ci și dimensiunea sa umană — dragostea de țară, sacrificiul și melancolia.

În paralel cu rolurile eroice, Pellea a creat universul comic al lui Nea Mărin, personaj inspirat din lumea satului oltenesc și din oamenii întâlniți în copilărie. Pellea a reunit în acest personaj expresii, gesturi și întâmplări autentice, transformându-l într-un simbol al umorului românesc. Nea Mărin a apărut mai întâi la radio, apoi la televiziune și abia ulterior în film. Pellea a contribuit personal la scenariul filmului „Nea Mărin miliardar" (1979), film construit pornind de la propria sa idee. În acest film joacă un dublu rol — pe olteanul hâtru și pe un milionar american — iar producția a stabilit un record de aproximativ 14,6 milioane de spectatori înainte de 1990, rămânând până astăzi cea mai vizionată comedie românească din toate timpurile.

În filmul „Actorul și sălbaticii" (1975), regizat de Manole Marcus după un scenariu de Titus Popovici, Amza Pellea îl interpretează pe Costică Caratase, personaj inspirat de Constantin Tănase — într-un omagiu adus teatrului de revistă interbelic. Numele personajului este însuși un joc de cuvinte format din Caragiu și Tănase. Deși acțiunea este ficționalizată, filmul evocă atmosfera teatrului de revistă interbelic și presiunile politice asupra artiștilor. Legătura dintre Amza Pellea și Constantin Tănase capătă o semnificație specială în contextul Cimitirului Bellu, unde ambele personalități sunt înhumate.

Pentru rolul din filmul „Osânda" (1976), Pellea a primit Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Moscova în 1977 — o distincție rară pentru un actor român. În total, a interpretat în peste 50 de filme.

În afara scenei, Amza Pellea era un om cald, generos și modest. În mediul artistic era apreciat pentru colegialitate și pentru prieteniile apropiate pe care le-a legat cu numeroși actori ai generației sale, între care Toma Caragiu, Dem Rădulescu și Octavian Cotescu. Colegii îl descriau ca pe cineva care știa să ridice moralul tuturor și să aducă zâmbet chiar și în zilele grele. Deși foarte cunoscut, nu s-a folosit niciodată de notorietatea sa pentru avantaje personale. A fost căsătorit cu Domnica Pellea, iar fiica sa, Oana Pellea, a moștenit talentul actoricesc, devenind una dintre cele mai apreciate actrițe române contemporane.

În ultimii ani ai vieții a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. A continuat să lucreze aproape până la sfârșit, iar boala s-a agravat rapid în 1983. Amza Pellea s-a stins din viață la 12 decembrie 1983, la doar 52 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, figura 96 — secțiunea unde odihnesc mulți dintre marii actori ai României. Mormântul este amplasat în figura 96 și este vizitat frecvent de admiratori, care lasă flori și mesaje comemorative.

Amza Pellea rămâne un simbol al cinematografiei și teatrului românesc. Rolurile sale istorice — Decebal, Mihai Viteazul — sunt considerate etaloane pentru generațiile următoare de actori. Personajul Nea Mărin a intrat în folclorul urban românesc, fiind citat și parodiat și astăzi, la decenii după crearea sa. Volumele de reflecții și scrisori publicate postum, precum și înregistrările cu monologurile sale, continuă să fie editate și citite, contribuind la păstrarea memoriei sale culturale. După moartea sa au fost create Casa Memorială Amza Pellea din Băilești și i s-a acordat, postum, o stea pe Walk of Fame din București. O stradă din București îi poartă numele, iar Festivalul de Film de la Băilești, orașul său natal, îi este dedicat.